Doar pentru că nu mă uit la televizor

Desigur, este vorba de o selecție foarte drastică a posturilor de televiziune pe care le urmăresc. Că, vorba aia, doar nu trăiesc în Evul Mediu. Dar o spun că e nevoie de o serioasă selecție, căreia nu-i rezistă decât vreo 3-4 posturi dint întreaga listă a abonamentului meu de cablu de 50 de canale.

Și anume: doar pentru că nu mă uit oricum și la orice, am chef de muncă dimineața și sunt optimist. La televizor nu se vrea decât să mi se arate că e de rău. Doar pentru că nu mă uit la televizor, sunt convins că nu e chiar atât de rău încât să nu existe decât o soluție: punct și de la capăt, așa cum mi se spune la televizor.

Doar pentru că nu mă uit la televizor

Somnul de frumusețe al… protestatarilor

A trecut deja ora 12, amiaza zilei. Sunt de mult obosit de muncă și mă întorc acasă, pentru o oră, două de odihnă și apoi să mai fac și alte lucruri. Pentru a-mi mai limpezi gândurile, decid să străbat distanța dintre Piața Romană și Piața Unirii pe jos.

Orașul e ca părăsit. Pe Bd. Nicolae Bălcesc abia dacă trec câteva mașini. Mă gândesc că poate din cauza protestatarilor din Piața Universității.

Am ajuns la Intercontinental. Aceeași liniște. Privesc spre piațeta de la fântâna de la Arhitectură. Vreo 3 pancarte plouate, cu literele scurse, atârnă fleșcăite. Nu prea se mai înțelege ce scrie pe ele. În rest, nici țipenie de om.

Cu sau fără gărgărițe

Sătul de tot felul de mâncăruri cu carne și alte preparate mai greoaie, m-am gândit că o mâncare mai ușoară și mai lungă nu ar strica. Primul fel care mi-a venit în minte a fost o ciorbă de fasole. Ajuns seara târziu acasă, am luat punga cu fasole primite cu o lună în urmă de undeva de la țară.

Pentru că doream să termin mai repede, mi-am rugat soția să mă ajute. În timp ce „număra“ boabele de fasole, s-a trezit că are o mică insectă neagră, cu aripioare, în mână. A pus repede pumnul de fasole înapoi în pungă și a spus: „Eu nu mănânc fasole cu gâze“

Lichidare de stoc

La 35 de grade, deși mă întrebam cum de rezistă toată ziua, totuși îmi ziceam că se mai răcorește cumva, adăpostindu-se sub coroana teilor care străjuiesc bulevardul. Dar în frigul iernii e tot acolo, cu câteva nimicuri de vânzare întinse la rădăcina unui tei, iar ea se plimbă de colo-colo, cu mâinile băgate în mâneci, privind trecătorii. E soare, vânt, plouă sau ninge, e acolo. Serile mele târzii de întoarcere spre casă tot acolo o găsesc.

Mici lanterne cu leduri, balonașe arici pentru copii, pixuri laser, papițoi de pluș umpluți cu vatelină sau burete, 2-3 pixuri cu mină parfumată (de acelea care provoacă amețeli și dureri de cap dacă le folosești mult, așa cum mi s-a întâmplat când am achiziționat și eu, în liceu fiind, un astfel de produs), mănuși mari sau mici, câte o pereche de șosete, tot felul de forme de animale jucărioare, din fiecare câte un exemplar, maxim trei.

Arăți bine, după suflet, dar asta să nu arăți tuturor

În cele câteva zile petrecute acolo de sărbători, nu ne-am adresat decât câteva vorbe. Am salutat-o, mi-a răspuns, în prima zi. A doua zi, când am trecut sub fereastra ei, a ieșit și mi-a zis că arăt bine, iar că asta e din sufletul meu (ca să fiu sincer nu mă consider deloc a fi frumos, dimpotrivă, motiv pentru care nu am luat în serios spusele ei, ci doar ca pe un compliment). Am uitat repede cuvintele acestea. A patra zi, mi-a povestit de un Crăciun cu Mihai al ei. În dimineața următoare, ca și cum mă aștepta să îmi fac apariția, era afară, pe un sccăunel, deși puținele picături căzute în timpul nopții nu erau încă înghețate. Mi-a mulțumit încă o dată pentru pachetul cu cele câteva bomboane de ciocolată și o prăjiturică pe care îl primise sfioasă de la mine în ajun de sărbătoare. A sosit ultima zi. Doar mi-a făcut un semn de la fereastră, un semn de salut.

2011 in review

The WordPress.com stats helper monkeys prepared a 2011 annual report for this blog.

Here’s an excerpt:

The concert hall at the Sydney Opera House holds 2,700 people. This blog was viewed about 13,000 times in 2011. If it were a concert at Sydney Opera House, it would take about 5 sold-out performances for that many people to see it.

Click here to see the complete report.

Cadoul de Crăciun apasă greu

Nu pentru că ar fi foarte activă în cursul anului, dar se pare că societatea civilă și societatea în general a fost fentată cu brio de către politicieni.

Făcând o simplă scanare a mass-media și a nivelului de audiență, este foarte ușor să ne dăm seama cât de mult scade impactul în perioda 22 decembrie – 3 ianuarie. Iar politicienii au înțeles cel mai bine acest lucru. Ei pot „muncii“ netulburați. Și, când mai peste tot încetinește sau chiar se oprește activitatea, politicienii au trudit cu un zel pe care nu l-am întâlnit niciodată în sesiunile parlamentare sau în activitatea guvernului de pe parcursul anului. Am avut impresia de iureș și de o grabă soră cu panica.

Legi de o importanță majoră au fost asumate sau votate, proiecte esențiale pentru țară au fost îngrămădite pe mese și votate la pachet, fără ca măcar să se gândească cineva ce efecte pot avea pe viitor.

Nu vei înțelege, oricum

Zilele trecute, am rugat un coleg să îmi recomande câteva filme bune, ca să le vizionez în perioada sărbătorilor, știind că este foarte informat în domeniu și, mai ales, pentru că am citit câteva recenzii făcute de el, care mi-au plăcut.

Într-o discuție dintre mai mulți colegi, a pomenit și de un film despre care auzisem și eu, dar nu l-am vizionat. L-am întrebat de ce nu mi-a adus și acest film. Mi-a răspuns scurt:

– Pentru că nu ai fi înțeles nimic, oricum.

Această expresie am auzit-o de atâtea ori, încât naturalețea și convingerea cu care a rostit-o colegul meu nu m-au deranjat deloc. Fiecare are dreptul la părerea lui.

Dar nu asta e problema, ci faptul că astfel de convingeri sunt un dat al

Andrei Pleșu: cruciatul învins sau doar obosit?

În editorialul Pe altă dată din Adevărul, Andrei Pleșu declară că simte că a sosit timpul pentru o pauză atât pentru el, cât și pentru alții. Editorialistul se declară obosit, dar continuarea textului său lasă impresia că e mai degrabă învins al războiului, al scrisului care i se pare a fi mai mult o bătaie.

Printre motivațiile „pauzei“ luate este și atitudinea celor care „mă ceartă că nu scriu despre ce vor ei, că nu gândesc ca ei, că mă bag în toate, că nu mă bag în nimic, că sunt „omul lui Patriciu”, sau, dimpotrivă, „intelectualul lui Băsescu”, că mă vând pe bani grei şi privilegii cosmice, că sunt cripto-comunist, ţigan, homosexual, securist, că public în afara ţării nu din 1991 şi la solicitarea unor edituri străine, ci de-alaltăieri, de când mă susţine Patapievici, că două memorii către Ceauşescu în care ceream

Figura geometrică cea mai stabilă pare a fi triunghiul = fără paralele

Expresia zilei de astăzi mi-a fost oferită de comentatorul aspida care ne explică că „stâlpii sunt paraleli, mai ales dacă sunt și verticali… un pod nu este echivalentul întâlnirii în timp-spațiu a paralelilor! e, cum spune și numele, doar o punte… figura geometrică cea mai stabilă pare a fi triunghiul = fără paralele, deci… iar triunghiul, într-o relație stabilă, nu înseamnă ceea ce gândiți toți (cuplul plus amantul/amanta… ăia sunt a cincea roată la căruță, adică rezerva, de cele mai multe ori dispensabilă)… triunghiul ideal pretinde și o progenitură… asta, ca să ne jucăm cu geometria relației…