Pentru cei ce îşi mai amintesc, era un decembrie destul de rece, dar fără zăpadă. Nu era nimic nou ca să fie foarte mulţi milieţieni pe stradă, dar municipiul înecat în ceaţă parcă era asaltat, în ace decembrie, de o armtă de indivizi în uniforme albastre. Era o zi de sâmbătă (căci atunci se mergea la şcoală şi sâmbăta) şi doream să ajung într-o localitate apropiată, unde locuiau atunci părinţii.
M-am îndreptat spre autogara oraşului, unde m-am întâlnit cu un prieten de la liceu, cu doi ani mai mare ca mine, care m-a tras spre el şi mi-a şoptit, nu înainte de a se asigura dacă cineva ne priveşte cu atenţie: „Am auzit că Ceauşescu va cădea, cică la Timişoara sunt oamenii pe străzi şi strigă tot felul de lucruri împotriva lui“. Şi cu asta s-a încheiat informaţia.
Dar mi-a rămas în minte noutatea şi primul lucru pe care l-am făcut când am ajuns acasă a fost să chinui vechiul aparat Dunărea, dar destul de bun în receptarea unor posturi occidentale. Şi am găsit şi Europa Liberă. Şi, într-adevăr, printre alte ştiri legate de evoluţia din ţările din Europa de Est se vorbea şi de evenimentele de la Timişoara, despre care, noi, cei din ţară nu ştiam, iar cei din afară ştiau. Marea majoritate a românilor de abia cu o zi două înainte de evenimentele de la Bucureşti vor afla câte ceva. Şi, oricum, şi ceilalţi, puţini, cu dificultate au putut afla ce se întâmpla în graniţele aceleiaşi ţări. Nu prea departe.
Acum, la 20 de ani după, situaţia este pe dos. Atunci ar fi trebuit să aflăm atâtea şi nu aveam de unde, acum ni se oferă atâtea, dar fără pic de valoare, chiar o informaţie mai manipulată decât atunci.
Cam acesta este tabloul informaţional după 20 de ani. Cam asta ne oferă media de acum şi cei care o finanţează. Iar oamenii cam asta citesc, ascultă şi văd. Prea puţin sunt cei care citesc, ascultă şi văd ceea ce au nevoie să ştie. Şi de atunci, în 20 de ani, media s-au tot triat. Au dispărut mult prea multe voci care ofereau ceva şi au apărut mult prea multe care nu oferă nimic decât manipulare.
Puţinele publicaţii care se străduiau să rămână obiective şi atente la păstrarea şi apărarea dreptului la o informaţie corectă şi a unei deontologii informaţionale, nefiind căutate sau promovate, dispar rând pe rând. Mulţi din breaslă s-au convertit peste noapte şi au trecut în tabăra adversă, dând şi o lovitură de imagine – parcă numai de asta ar fi fost nevoie –, devenind acum voci ale imposturii şi manipulării.
Şi atunci, a fost degeaba, acum 20 de ani?
Continuare de la articolul Degeaba… după 20 de ani?
10/11/2009 at 00:10
Intrebare extrem de dificila…Cei care sunt in varful piramidei puterii si al bogatiei, unde neam de neamul lor n-a visat,, ajutati de ’soarta” sau de niste amici sus-pusi, nu ar fi de acord cu dvs…Cei care sunt mai saraci decat erau atunci in 1989(cel putin atunci puteau visa, acum li s-a luat tot, ), ei nu mai pot spune la fel. Unii suntem ca in lumea aceea din Zbor deasupra unui cuib de cuci…Sora-Sefa imparte ratia de informatii, de “adevaruri” si ne produce ’socuri electrice” pentru a ne distruge , a ne aburi, ca sa ma exprim in ton cu generatia foarte tanara, sa nu mai distingem clar culorile…Unoeori reuseste, alteori, nu.Unii ca dvs, ca multi altii, nu se lasa insa mintiti.
10/11/2009 at 08:53
Cu siguranţă nu mai este suficient că nu ne pot minţi, dar realitatea e că se poate manipula prea uşor în societatea românească. Sunt multe de spus despre asta şi ca un fel de „prinos“ au murit sau au riscat tot pentru ca lucrurile să se schimbe, voi aborda în prisma acelui an 1989 ceea ce s-a întâmplat după. Căci prea puţini par să-şi mai amintească, căci prea puţin au înţeles ce şansă a fost. Nu e suficient ca unii ca mine să nu se lase minţiţi, atâta timp cât sunt pre puţini. Din păcate, cei care se consideră „intelectuali“ sau sunt numiţi ca atare nu au reuşit să recupereze rolul lor, dar au continut sau chiar au agravat acea atitudine de dispreţ faţă de ceilalţi şi în loc să obţină o orientare prin ideile lor au obţinut ură mai profundă din partea celor simpli. Şi astfel nu trebuie să se mire că aceştia din urmă dau crezare mai mare minciunilor celor interesaţi decât adevărului lor. Este, în cea mai mare măsură, vina celor care trebuiau să ofere o valoare şi s-au simţit prea importanţi pentru a dialoga cu „prostimea“, adâncind ruptura pe care comuniştii au ştiut să o folosească în folosul lor. Cei de azi de ce ar fi mai prejos. Au mai multe mijloace. Şi de aceea succesul lor este şi mai mare.
11/11/2009 at 09:38
[...] la articolul Lipsa informaţiei atunci, manipulare după 20 de ani [...]