Lichidare de stoc

La 35 de grade, deși mă întrebam cum de rezistă toată ziua, totuși îmi ziceam că se mai răcorește cumva, adăpostindu-se sub coroana teilor care străjuiesc bulevardul. Dar în frigul iernii e tot acolo, cu câteva nimicuri de vânzare întinse la rădăcina unui tei, iar ea se plimbă de colo-colo, cu mâinile băgate în mâneci, privind trecătorii. E soare, vânt, plouă sau ninge, e acolo. Serile mele târzii de întoarcere spre casă tot acolo o găsesc.

Mici lanterne cu leduri, balonașe arici pentru copii, pixuri laser, papițoi de pluș umpluți cu vatelină sau burete, 2-3 pixuri cu mină parfumată (de acelea care provoacă amețeli și dureri de cap dacă le folosești mult, așa cum mi s-a întâmplat când am achiziționat și eu, în liceu fiind, un astfel de produs), mănuși mari sau mici, câte o pereche de șosete, tot felul de forme de animale jucărioare, din fiecare câte un exemplar, maxim trei.

Greu de zis câți mușterii are, dar sigur că doar insistența vreunui nepoțel la vederea nimicurilor colorate o mai salvează de statul în zadar și câte o bunică mai cumpără ceva pentru ca să evite vreo scenă de datul de pământ al odraslei.

În rest, e interlocutor al celor de o vârstă cu ea sau mai în vârstă. Îi ascultă, îi întreabă, sau pur și simplu stă alături de ei pe bancă.

Oare cât de mult vinde?, m-am întrebat adesea. Și totuși e mereu acolo. Ba chiar e și la zi cu noul mod de dialog comercial, cu expresiile pe care le vedem chiar și în marile magazine.

Într-una din seri, fără ca să-i dau impresia că vreau să mă uit la produsele ei înșirate pe o folie de celofan, am mers mai aproape de micul ei stand. În mers, mi-au atras atenția două mingiuțe arici, de acelea care se modelează în fel și chip și le vând chinezii în Europa. Un cartonaș alb de lângă ele mi-a provocat un zâmbet: „Lichidare de stoc“.

Dar și peste o săptămână am văzut aceleași tip de mingiuțe viu colorate și cu miros de roată de tractor, așa cum îmi aduc aminte că am simțit când am salvat o astfel de mingiuță a unui copil din vecini dintre colții maidanezilor, care probabil au renunțat ușor la jucărie la vederea mea tot din cauza mirosului.
Dar revederea acestor mingiuțe mi s-a părut a fi semn că strategia nu a mers.

E acolo și acum. Cu nimicurile întinse pe o folie de celofan, cu mâinile băgate în mâneci. Nu face reclamă, nu cheamă cumpărătorii, doar privește de departe sau mai stă de vorbă cu vreo surată, care trage după sine vreun nepoțel. Am văzut că strategia merge. Nepoțelul vrea ceva și mai vinde o lanternă, un papițoi sau chiar o mingiuță arici rozalie, chiar și cu stocul lichidat.