Somnul de frumusețe al… protestatarilor
A trecut deja ora 12, amiaza zilei. Sunt de mult obosit de muncă și mă întorc acasă, pentru o oră, două de odihnă și apoi să mai fac și alte lucruri. Pentru a-mi mai limpezi gândurile, decid să străbat distanța dintre Piața Romană și Piața Unirii pe jos.
Orașul e ca părăsit. Pe Bd. Nicolae Bălcesc abia dacă trec câteva mașini. Mă gândesc că poate din cauza protestatarilor din Piața Universității.
Am ajuns la Intercontinental. Aceeași liniște. Privesc spre piațeta de la fântâna de la Arhitectură. Vreo 3 pancarte plouate, cu literele scurse, atârnă fleșcăite. Nu prea se mai înțelege ce scrie pe ele. În rest, nici țipenie de om.
Doar aglomerația din fața Teatrului Național mă mai scoate din ritm, pentru a evita să trec printre persoanele agitate de acolo. Nu, nu e vorba, și aici, de revoluționari sau alt gen de protestatari. Sunt angajații mass-media, mai ales ai televiziunilor cu carele de transmisie parcate pe două rânduri, pe toată lungimea pieței din fața Naționalului. Platforma cândva acoperită cu iarbă e o mocirlă. Monstruoasele statui din grupul statuar din fața teatrului poartă pe ele tot felul de fâșii atârnânde ca niște benzi de hârtie igienică folosite și lăsate la vedere.
Mă intersectez cu un grup de jurnaliști. Prind doar frânturi: „Mă, dar când iesă? Mai iesă? Ce să mai transmitem?“.
E prea degrabă, am gândit. Protestatarii sun la somnul de frumusețe, ca și jandarmii. Ca să dea bine deseară la TV când se vor ciomăgi reciproc.
Așa sunt revoluțiile moderne: întâi vine televiziunea la locul faptei și apoi începe evenimentul. Vremuri noi, stiluri noi. Până și somnul de frumusețe este un punct al ordinei de zi. Iar revoluția e cu nocturnă. Dimineața dorm și unii, și alții. Doar televiziunile veghează. Acum ele fac istoria, și nu o relatează. Restul fac parte din recuzită: protestatari, contestatați, jandarmi…, care la ora asta sunt la somnul de frumusețe. Să dea bine apoi pe sticlă.
