Mi-a fost dat să aud despre tot felul de strategii de apărare împotriva câinilor fără sau cu stăpân. Printre cele mai importante sunt mersul mereu cu fața la câini, ținerea genții în fața lui, să se evite mișcările bruște, să vorbești cu câinii, să ai un băț mereu la tine, ba chiar cineva mă sfătuia să am pocnitori și să le arunc spre ei aprinse, un altul mă sfătuia să port un fluier cu ultrasunete, dar ultima descoperire le întrece pe toate.
Săptămâna trecută, am fost vizitat de o persoană care se teme de câini mai mult ca de orice. Numai când îi vede în grup, începe să tremure. Mi-a arătat noua sa achiziție. E vorba de un aparat cu ultrasunete și luminițe intermitente, care îndreptat spre câini îi face să fugă ca de prăpăd. Nu am crezut. Ne-am hotărât să facem o probă Read more…
Atunci când Benone Sinulescu, un important cântăreț de muzică populară și un simbol al păstrării culturii autentice românești, s-a alăturat unei formații de tineri de muzică care producea mai mult zgomot decât acord, mi-am spus că omul nu mai are bani și se pliază pe noile tendințe pentru a mai fi căutat. Plus-minus, cam aceeași reacție înțelegătoare, pragmatică, am avut-o și cu multe alte personalități din varii domenii.
Dar tâmpă mi-a fost mirarea când, duminică seara, în cadrul știrilor de la ora 20, d-l Liiceanu anunța „importantissime“ idei ale lui Amos Oz, care va veni în România și va avea un dialog public cu dumnealui. Mi-am zis în barbă că e o modă, iar moda, ca și dragostea, merg la orice vârstă. Așa că de ce ar face excepție tocmai Read more…
Este deja ora 9. Mai bine de două ore de când muncesc. În afară de mesajele de la colaboratori sau cei care au au preferat să mă aleagă să le fac diferite servicii, nu există nimic în căsuțele de email (nu pun la socoteală spam-urile cu reclame). Mai trece în așa „liniște“ încă vreo jumătate de oră. Apoi începe nebunia. Zeci de mesaje de la „cunoscuți“. Unele conțin tot felul de povești, altele pps direcționate și răsdirecționate, altele pdf-uri cu tot felul de povești smiorcâite, unele cu invitații la ajutor.
Ceea ce lucrez eu mă face dependent de căsuțele mele de e-mail și balastul de mai sus, uneori, mă încurcă rău de tot. Iar ziua de luni pare să fie maximul acestui balast. Am decis să le marchez ca spam și apoi am setat conturile ca sa întoarcă toate mesajele de la adresele care produceau acest balast.
Nu a trecut mult de amiază și Read more…
Categories: Diverse
Etichete:acest, balast, bugetar, ceva, cunoscuti, e mail, email spam, mesaje, pdf, pps, setat, spam, stat
Cine nu-și aduce aminte de peripețiile lui Pinocchio din momentul în care bătrânul Gepetto a primit răspuns la rugăciunile sale: să aibă un băiețel adevărat? Artizanul de păpuși a primit însuflețire pentru micuța lui păpușă, care avea să străbată un lung drum al devenirii spre un adevărat băiat.
De la nevinovăția totală, însoțit de greierul care nu a avut decât păcatul că acompania rugăciunea lui Gepetto cu cântecul său, Pinocchio rămâne simbol al copilului ce-și capătă conștiința de sine zi de zi mai mult, pentru a se așeza în mijlocul celor cu care dorea să fie deopotrivă: un adevărat copil. Această temă mi-a plăcut tot timpul și, ca atare, o ilustrez de fiecare dată când am ocazia.
Desenul de mai jos l-am făcut pe peretele unei săli pentru copiii de 4-5 ani.
Pinocchio și conștiința sa
„Dar ce crede? Are impresia că-s de ici, de colo? Păi am lucrat la contabilitate o grămadă de ani. Am facultate. Dacă acum am ajuns să adun gunoiul după el nu înseamnă că sunt bătaia lui de joc. Vai de filosofia și de capul lui. Că tot zice că a făcut filosofie. Dar unde? E vai de el. E un șmecher de nu mai încape. Dar ce crede? Se dă mare cu mine? Păi, să vă spun. Eu am lucrat la contabilitate. Contabilii sunt zei într-o firmă. La o mare firmă. Dacă acum dau cu mătura este pentru că nu am ce face, nu pentru ca ei să-și bată joc de mine. Șterg după el, dar să mă lase în pace.“
Când o văd bosumflată, știu că are ceva pe suflet, o macină faptul că acum este „femeie de serviciu“. De obicei, ascult poveștile oamenilor, dar, când se repetă prea des, încerc să le evit. Puțin vinovat, totuși, când o văd în această stare mă dau foarte ocupat. Read more…
Începând cu 2008 și puțin mai înainte chiar, criza a fost subiect și continuă să fie. În ultima vreme, când vedeam acest cuvânt în titlu, efectiv alegeam să nu mai citesc materialul sau articolul respectiv. Asta pentru că se spun și se repetă atâtea despre acest subiect, încât crează impresia de lipsă totală de imaginație, ca să nu mai pomenesc de lipsă totală de legătură cu realitatea crizei.
Și pentru că m-a plictisit criza ca subiect (nu și lupta cu efectele ei), am ales să ignor tot ce se spune despre ea. Dar un titlu tot m-a făcut să tresar de ceva curiozitate. Andrei Pleșu, în Dilema Veche, nu se mai plânge de criză, ci Read more…
„Sunteți la rândul ăsta?“.
Mă întorc să văd cine m-a întrebat. În spatele meu se așezase o doamnă cu o mască chirurgicală peste gură. Se împingea efectiv în mine, iar geanta pe care o avea mă jena rău de tot. I-am răspuns: „Da, sunt la acest rând“.
„Dar de ce nu mergeți mai în față, lângă ghișeu?“, m-a întrebat ea, suflând pe fața mea, prin masca albastră. În fața mea era deja o persoană care comanda ceva la ghișeu. Am păstrat o discretă distanță. Mi-am dat seama care este motivul Read more…
Personal, sunt destul de implicat, cel puțin logistic, în problema noului pact propus politicienilor. (Cine încă nu știe despre ce este vorba, poate să-l citească și să-l și semneze de aici.)
Este adevărat că la un asemenea document se pot aduce multe comentarii pro sau contra, se pot face adăugiri, se pot critica puncte, se pot respinge criterii, dar, trăgând linie, el este necesar. Este tocmai semnul că societatea este preocupată de sine și de ceea ce politicienii vor face atunci când primesc mandatul ei. Desigur, cu nuanțele de rigoare.
Nu se poate spune că realizarea unui astfel de pact este ușor, întrucât, în mod normal, el se „coace“ în tot felul de activități și dezbateri, monitorizări și proiecte, ca apoi să ia o formă de propunere. Chiar și așa, nici măcar în această formă nu este definitiv un astfel de act/document. Procesul asumării aduce Read more…
După ce ne-am luat ghiozdanul și am plecat la școală, am terminat un volum de povești și am numărat pe o omidă, e timpul pentru o mică sfadă. Dar veselă. O pauză binemeritată. Desigur, exprimată și în locul de joacă sau chiar clasa de lucru. Cam asta am vrut să exprim prin desenul de mai jos. Face parte din creșeterea noastră și dă mai multă culoare: sfada de mici e primul pas în dezbaterea de mai târziu.
Mica sfadă
Una e să chinui un copil să învețe să numere în mod obișnuit, alta e să îl faci să învețe să numere corpuri, lucruri sau orice altceva care l-ar putea face interesat.
De foarte multe ori am folosit desenul în acest scop. Încet, încet, număratul a devenit temă a desenelor mele pentru decorarea spațiilor pentru copii.
Iată un exemplu:
Omida, numărând de la 1 mai departe
