De ce n-aș fi de pe aici…

Acolo unde zăpada nu a fost curățată de pe trotuar, mai ales pe cele înguste, trecerea continuă a pietonilor și gerul au transformat-o într-o gheață mai lunecoasă decât sticla. Este un motiv destul de serios să merg cu nasul în pământ pentru a studia locul unde să calc, pentru a evita situațiile în care să ajung la orizontală, pe spate, și să dau din mâini și din picioare ca un gândac.

Pe un astfel de trotuar a trebuit să trec și azi dimineață. Am ajuns în spatele unei persoane mai înblănite decât un urs și doar după încălțăminte mi-am dat seama că este o femeie.

„Mirosind“ locul pe unde trebuia să calc, am observat că la una dintre ghetele persoanei din fața mea tot clâmpănea ceva negru. Mi-am dat seama că e un șiret lung și gros care putea oricând să ajungă sub talpa celuilalt picior și asta însemna o cădere zdravănă de la cei aproape 2 metri cât măsura.

Mi-am scos nasul din guler și am spus: „Aveți un șiret care atârnă și cred că ar putea să vă împiedice, iar o cădere nu cred că v-ar bucura“.

Îmblănita persoană, s-a oprit, s-a rotit spre mine: „Fir-ar să fie. Bine că nu mi-am rupt gâtul. Și așa am coloana țeapână. Dar așa îmbrăcată cum să aleg afurisitul de șiret…“, a mormâit pentru sine. Fără ca măcar să îmi dau seama ce fac, m-am aplecat și i-am adunat lungul șiret și i l-am înnodat.

Ridicându-mă cu dificultate datorită rucsacului și a genții cu laptop, am văzut doi ochii mirați ai unei doamne în jur a 60 de ani.

După câteva clipe de nedumerire din partea ei, mi-a zis: „Nu păreți să fiți de pe aici“. Am plecat mai departe, dar mă întreb și acum de ce n-aș fi de pe aici… Chiar sunt.