Îl spălăm sau facem altul?
Personal, sunt destul de implicat, cel puțin logistic, în problema noului pact propus politicienilor. (Cine încă nu știe despre ce este vorba, poate să-l citească și să-l și semneze de aici.)
Este adevărat că la un asemenea document se pot aduce multe comentarii pro sau contra, se pot face adăugiri, se pot critica puncte, se pot respinge criterii, dar, trăgând linie, el este necesar. Este tocmai semnul că societatea este preocupată de sine și de ceea ce politicienii vor face atunci când primesc mandatul ei. Desigur, cu nuanțele de rigoare.
Nu se poate spune că realizarea unui astfel de pact este ușor, întrucât, în mod normal, el se „coace“ în tot felul de activități și dezbateri, monitorizări și proiecte, ca apoi să ia o formă de propunere. Chiar și așa, nici măcar în această formă nu este definitiv un astfel de act/document. Procesul asumării aduce și el modificări. Deci vorbim de ceva continuu, întrucât realitatea poate să oblige la ajustări ale diverselor puncte sau angajamente. Dar principiul rămâne. Vorbim, de altfel, de niște principii propuse ca linii de orientare într-o activitate, în cazul de față a politicienilor.
Dacă nu este ușor să propui un astfel de document ca societate civilă, cu atât mai greu este să urmărești și să asiguri o minimă presiune ca cele asumate să fie și respectate.
Dacă în cazul propunerii este greu, întrucât este neceasră aderarea a cât mai multor organizații și de susținerea societății în general, în cazul impunerii respectării ei este cu totul altceva, pentru că, formal, aproape că putem spune că nu există un instrument bine determinat pentru asta. Singurul și adevăratul instrument este presiunea continuă a societății civile și monitorizarea atentă a activității celor care au asumat un asemenea act.
Dacă privim puțin în urmă, găsim alte două asemenea pacte: Pactul pentru un stat de drept și Pactul pentru București. Sunt mult prea mulți care spun că aceste două pacte nu au avut niciun efect, dar și simplul fapt că acestea pun pe tapet o realitate și măcar declarativ atrag atenția politicienilor e ceva. Dar și negarea efectului lor are ceva adevăr, iar asta se datorează nu doar indolenței sau uitării rapide de către politicieni, imediat după ce au fost aleși, ci și societății civile care a slăbit presiunea publică de care poate face uz, dar și datorită coeziunii care mai mereu a lăsat de dorit între diferitele ONG-uri care au propus respectivele platforme, iar apoi unele au uitat de-a binelea de ele, iar altele au obosit cam repede, ici colo mai auzindu-se câte o voce izolată.
Noul document propus politicienilor trebuie să îi conștientizeze și mai mult că eșecul li se datorează în parte și lor. Un astfel de demers cere convingerea că punerea în practică este mult mai dificilă decât crearea și propunerea sa. Iar incapacitatea de angajare pe termen lung duce la dilema fatală pentru succesul muncii scietăţii civile şi salvatoare pentru politicieni: „îl spălăm sau facem altul?“.
