Între „super de super“ și „importantissime“
Atunci când Benone Sinulescu, un important cântăreț de muzică populară și un simbol al păstrării culturii autentice românești, s-a alăturat unei formații de tineri de muzică care producea mai mult zgomot decât acord, mi-am spus că omul nu mai are bani și se pliază pe noile tendințe pentru a mai fi căutat. Plus-minus, cam aceeași reacție înțelegătoare, pragmatică, am avut-o și cu multe alte personalități din varii domenii.
Dar tâmpă mi-a fost mirarea când, duminică seara, în cadrul știrilor de la ora 20, d-l Liiceanu anunța „importantissime“ idei ale lui Amos Oz, care va veni în România și va avea un dialog public cu dumnealui. Mi-am zis în barbă că e o modă, iar moda, ca și dragostea, merg la orice vârstă. Așa că de ce ar face excepție tocmai d-l Liiceanu? Dar moda asta nu-i șade bine, cum nici multor altor VIP-uri ale societății românești. Dar, dacă lor li se pare că „importantissimile“ dau importanță…
Și totuși, mă întreb, cineva dintre cei în cauză, ca și domnul Liiceanu, de altfel, vizionează sau audiază fragmentele rostite de ei? Dacă, după, ajung la aceeași concluzie a importanței prin „importantissime“, atunci nu mai e nimic de făcut. Și așa totul poate deveni „super de super“, „de băiat, „mișto“, „beton“ etc., ca să nu mai vorbim de „ei care este“.
