Un job bănos pentru toate vârstele

M-am aliniat în faţa micuţului chioşc de pe str. Amzei, în spatele celor 3 persoane care deja aşteptau să cumpere merdenelele „cele mai bune din zonă“, aşa cum îmi spuneau studenţii mei, pe când eram asistent la un institut şi o facultate pe care nu vreau să le prea amintesc, pentru că această amintire nu poate să-mi producă decât scărbă, dezgust. Dar că tot veni vorba de „merdenelele cele mai bune din zonă“, numai gândul la gustul pe care aşteptam să-l savurez începea să-mi mai refacă cheful.
Doi ţigănuşi roiau ca două muşte supărătoare lângă noi şi tot bâzâiau cunoscutul refren: „dă-mi un ban!“. Neavând ce face până să îmi vină rândul, am intrat în vorbă cu ei.
- Cine şeful care vă numără banii pe care îi adunaţi?
Ţigănuşii au rămas ca trăsniţi, dar nu a durat mult, căci şi-au revenit repede şi au continuat să bâzâie pe lângă noi şi mai insistent. Se vede că erau meseriaşi cu experienţă. Nu se pierdeau ei cu una cu două.
- Hai, spuneţi că nu vă torn, am continuat eu.
- Nu d-le, nu avem şef, dă-mi un ban, nu avem ce mânca, a continuat refrenul.
- Nu-ţi dau şi gata.
În faţa mea era o femei cam de vreo 40 de ani. Îşi pregătea banii să plătească cele cerute la chioşc. Ţigănuşii şi-au îndreptat atenţia spre ea. După ce a primit restul, a dat un leu ţigănuşilor care nu o mai slăbeau din ochi.
- Ăăăă. Dar nici măcar de o plăcintă nu mi-aţi dat. Sunteţi zgărcită, ăăă. Ce e asta? Uite zgărcita, a scuipat cuvintele unul dintre ţigănuşi, iar celălat i-a ţinut isonul.
- Urâto, ce zgârcită eşti! Dă şi tu acolo, ce nu ai?
Enervată, femeia a început să spună tot felul de lucruri printre care îi făcea pe ţigănuşi nesimţiţi şi nepoliticoşi, mai ales nerecunoscători. Dar nu a avut atâta minte încât să realizeze că tocmai pentru că a dat ea este una dintre acele persoane care încurajează astfel de lucruri şi ajută la repetarea lor la nesfârşită pe străzile, în pieţele şi în mijloacele de transport.
Odată femeia plecată, s-au întors la mine şi la cei care mai eram pe acolo. Acelaşi bâzâit şi acelaşi refren. Un bărbat s-a luat de ei, dar fără niciun rezultat. M-a adresat din nou ţigănuşilor.
- Mai aveţi mult să vă faceţi planul? Şi fără ca măcar să mă uit spre un colţ anume al clădirii dinspre piaţă, am spus: Tipul ăla de acolo e patronul vostru?
Puştii au plecat în fugă şi, într-adevăr, s-au îndreptat spre o persoană matură, bine îmbrăcată, căruia i-au spus ceva în fugă. Ca rezultat, şi „patronul” lor a plecat în grabă de lângă cabina telefonică de care până atunci stătuse rezemat.

Aşa că daţi de pomană, ca să meargă afacerea!

Prima zăpadă vine cu prezicerea căderii multor “frunze” din tufa de trandafiri PSD şi cu ofilirea crinului

Nu puţini au fost aceia care au prezis că, după alegeri, se vor schimba multe în PSD şi PNL, marile aliate împotriva lui Traian Băsescu, câştigătorul prezidenţialelor.

Ziua de luni a fost destul de obişnuită, dar prea liniştită în cele două partide – după anunţarea rezultatelor de către BEC şi după respingerea contestaţiilor de către Curtea Constituţională – ca să nu prevestească ceva.

În cursul dimineţii a căzut prima zăpadă care s-a şi depus peste Bucureşti şi, la ora la care scriu, încă ninge. Această primă zăpadă a cam scuturat şi ultimele frunze moarte care au rămas agăţate chiar şi după bruma căzută, în repetate rânduri, peste ele.

E o imagine care se potriveşte de minune celor două partide, dar mai ales PSD. Dacă au rezistat toamnei electorale, se pare că mulţi trandafiraşi din boschetul PSD se vor scutura şi nu de o mână din afară, dar ajutaţi de alţi trandafiraşi care au prins ocazia să scoată capul la lumină, şi nu oricum, ci cu mult aplomb.

Încă nu s-a stins ecoul declaraţiei lui Geoană prin care anunţa că recunoaşte, în sfârşit, că Traian Băsescu a câştigat alegerile, şi deja e mare vânzoleală în spatele acestui om de paie.

Ioan Rus, de la Cluj, Nichita de la Iaşi, Maria Oprişan, Miron Mitrea, Vasile Dâncu şi alte voci s-au ridicat cerând la unison demisia lui Geoană şi a echipei sale de campanie. Acuzele sunt cât se poate de serioase. Şi oricum vor cădea ceva capete. Să fie o remaniere la PSD? Sau o reglare de conturi. Nu ar strica o remaniere, dar pentru asta trebuie să ne convingă timpul ce urmează, căci trecutul acestui partid nu este deloc convingător. Dimpotrivă.

Dar prima zăpadă a scuturat nu numai boschetul de roze al PSD, ci şi tufa de crini ai lui Antonescu. Din ambele tabere au dezertat parlamentari, orientându-se spre grupul independenţilor, asta ca să nu pară că ar prefera tabăra PD-L, unde mulţi s-ar regăsi, ideologic.

Să fie de bun augur această zăpadă pentru boschetul politicii româneşti. Şi nu numai PSD şi PNL, ci şi pentru toate partidele. Poate va reuşi să scuture mult mai multe uscături şi să nu fie doar o reglare de conturi.

Nu ne-ar strica o limpezire a orizontului politic. E bine chiar şi după 20 de ani. Niciodată nu-i prea tărziu.

Dar rămâne de văzut… în speranţa că nu se va verifica zicala cu lupul şi părul.

Bondrea poate sta liniştit – nu-i vor lipsi studenţii

Odată declanşat scandalul legat de Universitatea „Spiru Haret“, au apărut comentatorii atât pro, cât şi contra „Haret“. Cei contra se împart în două categorii: invidioşii pe afacerea lui Bondrea şi cei care sperau că noul conflict e semn că ceva începe să se mişte în învăţământ. Cei mai vehemenţi însă au fost şi mai sunt încă cei din categoria pro. Printre aceştia, cei mai numeroşi, de departe, sunt foştii, actualii sau aspiranţii studioşi la „Haret“. E uşor de stabilit o medie a nivelului reacţiilor celor din această categorie. Au o coloratură aparte, cu câteva firave excepţii.

Cu toate acestea, Bondrea nu are de ce să îşi facă griji. Are mai mulţi candidaţi decât şi-ar putea închipui. Şi ca lucrurile să nu pară că sunt pure speculaţii sau statistici, mi-a venit în ajutor o discuţie, nu oriunde şi între oricine, ci între două tinere cu mari aspiraţiuni intelectualiceşti.

Ora 18.00. Traseu Unirii-Intersecţia cu Vitan. Autobuzul 104. Sosit după îndelungi aşteptări. Aglomeraţie care te scapă de grija de a te mai asigura împotriva căderii, căutând bări de susţinere în timpul mersului autobuzului. Şofer impertinent. Trage autobuzul în afara staţiei, deşi nu era niciun alt autobuz. Călătorii, grămadă spre uşi. Printre ei destui certaţi cu apa şi săpunul, încăt aerul din cutia de pe patru roţi să se facă repede irespirabil. Şi asta pentru că autobuzul avea aer condiţionat, dar numai la şofer. În rest, bine că nu mâncasem de la amiază.

Dar peste toate astea preocupările intelectualiste au primat. Două domnişoare, speranţa ţării, discută ignorând orice disconfort.

– Până la urmă, te-ai decis?

– Da, rămân pentru „Spiru Haret“. Cred că e mai bine.

– Da, fată, şi-am spus eu. E cel mai simplu. E uşor. Ţi-am arătat cum sunt cursurile şi cum se dau examenele. (Pesemne că era cu experienţă în ale studenţiei haretiene). Nu trebuie să îţi faci nicio grijă. Dacă ai timp, citeşti grilele şi mergi la examen. Ştii ce simplu e!

– La asta m-am gândit. Dar trebuie să fac o facultate. Aşa că e cel mai bine.

– Exact. Hai că te duc  să te înscrii, ca să fie mai uşor să găseşti secretariatul şi acolo unde trebuie să plăteşti. Hai că va fi super! Nu am avut nicio greutate până acum.

Şi ca urmare, d-l Bondrea poate dormi liniştit. Are mai mulţi susţinători decât crede. Criza îl va ocoli. Sunt destui doritori de diplome. E ceva legitim.

Problema care se pune este aceea a modului obţinerii lor şi a parcursului pe care îl au studenţii în toţi anii spre licenţă. Dar iarăşi Bondrea poate sta linişti. Asta pentru că el încă e bine faţă de alţi fabricanţi de diplome. El cel puţin are cadre şi posturi acoperite. Dar alţii oferă diplome şi fără să aibă cadre. Aşa, voi cereţi, noi vă dăm. Şi aşa aveţi o diplomă.

Dar toţi pot sta fără grijă. Autorităţile nu au timp de verificări. Iar dacă le fac, suferă de o miopie grozavă. Cauzele acesteia sunt muuulteeee…

Servicii gratuite din grijă pentru sănătate

Acest titlu este cât se poate de serios. Şi nu se referă la orice tip de serviciu, ci la servicii gratuite pentru sănătate oferite nu de oricine, ci de edilii frumoaselor noastre localităţi. Poate că e ceva confuzie sau doar mirare, dar lucrurile sunt cât se poate de clare.

De ce nu mai adună primarii câiinii din cartiere? M-am lămurit aseară.

Am plecat târziu de la serviciu, căci aşa e lunea la redacţia unde eu lucrez. Şi doar un singur gând aveam: să mă trântesc în faţa televizorului şi să picotesc cu o bere în mână. Dar nu a fost să fie. Nici la televizor nu am privit, nici bere nu am avut.

Când gândeam că sunt foarte aproape de casă şi visul meu se împlineşte, am primit un telefon prin care eram rugat să fiu amabil şi să asist doar la programul de sport în aer liber (nu şi curat). Motivele persoanei: teama de a fi acostată şi “abordată” în timpul preocupărilor “olimpice” de masculii cartierului.

Scuzele nu m-au salvat, oboseala nici atât. A trebuit să accept şi persoana cu pricina a apărut gata echipată de sport şi a început alergatul – mă rog, un fel de legănat, am considerat eu, căci o urmam lejer cu pasul meu de navetist.

După ceva vreme, a mărit viteza, probabil se încălzise, şi s-a distanţat de mine. Am strigat că am să rămân ceva mai în urmă, căci nu mai pot ţine pasul.

La un moment dat, a dispărut după un colţ de stradă, spre intrarea unui parc. Când deodată o văd venind cu o viteză demnă de un record. Dar nu a durat mult până să mă lămuresc care era motivul acestui sprint: nici pe departe dorinţa de sănătate, ci ferirea dosului de colţii unei adevărate haite de câini.

Probabil că aceştia au considerat că aleargă prea încet şi pentru a fi mai eficientă mişcarea de seară, au încercat să o mai ritmeze pe sportista mea de oră târzie. Dar ca să-i scap spatele de compostat, a trebuit să pun în aplicare, cu puţina vlagă pe care o mai aveam, toată măiestria mea de a speria javrele zeloase în a aplica planul de sănătate.

Şi aşa… sportul a fost energic. Şi numai datorită câinilor. Aşa m-am lămurit de ce sunt lăsaţi să se prăsească în zone care ar trebui să fie propice pentru mişcare.

Dar e şi un folos: sportiva mea a probat cât de repede poate alerga, lucru ce îl poate face oricine fie că e pe role, bicicletă sau trotinetă. Miza este foarte serioasă: dacă nu te strădui să ai ceva viteză, se asigură marcarea şi ceva sperietură, cu ulterioară teamă incoştientă, chiar şi doar la vederea unui astfel de patruped.

Ca orice medicament: poate avea şi efecte nedorite!