Nurseries for Extremism? / Pepiniere de extremism?


Today, I was asked how is anyone to feel a minority in their own country, even marginalized. But not marginalized by an outsider, but one of yours for the sake of populism. Such were the English who were today in the same place where I have been.Such moments are perfect nurseries for extremism. An evil can not cure other bad
/
Astăzi, m-am întrebat cum e ca cineva să se simtă minoritar în propria țară, chiar marginalizat. Dar nu marginalizat de unul din afară, ci de unul de al tău de dragul populismului. Așa erau englezii care au fost azi în același loc în care am fost și eu. Astfel de momente sunt pepinierele perfecte pentru extremisme. Un rău nu poate vindeca alt rău.

Categorii:Mini

Apostol căzut


Ți-am ascultat cuvântul dureros de anost

Despre iubire, iubit și Iubitor.

 

Am retrăit ai tinereții ani,

cu tine căutând și învățând aceleași sensuri.

 

Batjocură doar, dispreț si umilință te-ai străduit pe mine să aduci.

Cu unic țel: s-arăți cât de nimic sunt eu și cat de mare ești.

 

Însingurări în penumbre de capele cu rugi tăcute am umplut

Să nu urâsc cât grea mi-a fost povara, să nu mă pierd să fiu nefericit.

 

Palidă speranță cu bucuria unui viitor apostolat am sprijinit.

Acum revăd și-ascult din nou cuvântul tău, apostol al iubirii neiubit.

 

Ușor nefericit mă simt acum de nefericirea ta,

Din care n-am putut să-mpărtășesc, nefericit să fiu atunci.

 

Acum te-ascult, eu cel ce nu cuvânt ca un apostol.

Mă-ntreb dacă te doare, însingurat nefericit, vorbirea de iubire neiubind.

 

Dacă nu doare, o umbră de tristețe am.

Nici bucuria ispășitoarei suferințe nu o ai.

 

Iar eu așa grozav dușman nu am aflat

Ca să mă bucur că ar avea așa osândă.

Categorii:Dreams

The Punishment


Not the God’s judgment is the most severe, for He is gracious, but with some of his servants is no joke. They judge and condemn us, without regret, for if they would be indulgent, who would do justice?

They reserve the right to deprive us and the eventually moments of honor when lead us on the last way, that only they are responsible with such things, and not everyone is worthy to be buried properly. For us to enjoy of such an honor we have to fulfill a few conditions: to respect scrupulously their teachings, even if they do not; and to occupy a positions of honor in society, as long as we’re alive. If not, you don’t want to know what’s waiting for us.

Unfortunately, our character did not fulfill any of the situations above. Not only that, but he had a habit hard to overlook: he loved the alcohol a little more than the others. And to his misfortune, he has passed away after a few glasses of brandy with an old friend. From this he was in trouble.

The villagers received the news indifferently, for he was only a poor soul, they didn’t care as long as he lived, even less now. He found what he searched for.

Neither they nor the priest of the village have not stepped the threshold of his house to find out what was really going on. The gossip was enough for them. The servant of the Lord was too busy with holy things he could not stoop so low. And anyway there was no chance for him, why to lose his time.

In reality, he was a sad soul, hard tried by sickness and loneliness and much too tired from the carelessness of those around him. About forgiveness and compassion did not exist.

The only one with broken heart of pain, prayed to God in silence for the rest of her son, was the mother. She truly believed in the lenient justice of God. Only He helped her in such a hard moment.

He wanted to put the body of her child in a place where she could honor the memory as it should, but he did not get this right, because the priest decided to put him in the midst of thorns, in a corner of the cemetery, without to be received in the church, like as was normal, as punishment for his sins. The holy place is not for everyone, only for some.

The fate not tried him enough. Now it was the time to the priest to exercise his power to throw the first with the stone in a soul, which would have had to fight to save him.

Categorii:Peovestiri

Pedeapsa


Nu judecata lui Dumnezeu este cea mai aspră, căci El este îndurător, însă cu unii dintre slujitorii lui nu e de glumit. Ne judecă și ne condamnă, fără niciun regret, căci, dacă și ei ar fi indulgenți, cine ar mai face dreptate?

Își rezervă dreptul de a ne priva și de cele din urmă clipe de onoare când ne conduc pe ultimul drum, că doar ei sunt însărcinați cu astfel de lucruri, și nu oricine este vrednic de a fi înmormântat cum se cuvine. Pentru a ne bucura de o așa onoare trebuie să îndeplinim câteva condiții: să respectăm cu sfințenie învățăturile lor, chiar dacă ei nu o fac; și să ocupăm funcții de onoare în societate, atâta timp cât suntem în viață. De nu, nu vreți să știți ce ne așteaptă.

Din păcate, personajul nostru nu îndeplinea niciuna dintre situațiile de mai sus. Și nu numai atât, dar se pricopsise și cu un viciu greu de trecut cu vederea: iubea alcoolul puțin mai mult decât alții. Și, spre nenorocul lui, a trecut la cele veșnice, după ce a cinstit câteva pahare de tărie împreună cu un vechi prieten. De aici i s-a tras totul.

Sătenii au primit vestea indiferenți, căci nu era decât un amărât, de care oricum nu le-a păsat cât a trăit, cu atât mai puțin acuma. A găsit ce-a căutat.

Nici ei și nici preotul satului nu i-au călcat pragul casei niciodată ca să afle ce se întâmpla cu adevărat. Bârfa era suficientă. Slujitorul Domnului era prea ocupat cu lucruri sfinte, nu se putea coborî atât de jos. Și oricum nu mai era nicio scăpare pentru el, de ce să-și mai piardă timpul?

În realitate, era un suflet trist, greu încercat de boală și singurătate și mult prea sătul de nepăsarea celor din jur. Cât despre iertare și compasiune, nici nu putea fi vorba.

Singura care, cu inima frântă de durere, se ruga la Dumnezeu, în tăcere pentru odihna fiului ei, era mama. Ea credea cu adevărat în dreptatea îngăduitoare a Celui de Sus. Doar El îi alina tristețea într-un moment atât de greu.

Ar fi vrut să așeze trupul propriului copil într-un loc unde să-i poată cinsti memoria așa cum se cuvine, dar nu a primit acest drept, căci preotul a hotărât să-l așeze în mijlocul unor bălării, într-un colț de cimitir, fără să-l fi primit în biserică, cum ar fi fost normal, în semn de pedeapsă. Lăcașul sfânt nu e pentru toți deopotrivă, ci doar pentru unii.

Soarta nu l-a încercat îndeajuns. Acum era vremea preotului să-și exercite puterea, să arunce primul cu piatra asupra unui suflet, pentru care ar fi trebuit să lupte să-l salveze.

Categorii:Peovestiri

Sunday Mass


lacatTired of many unsuccessful attempts to make the parishioners to understand how important it was to respect the Sunday masses program the priest thought to solve the problem in a more original manner.

Their ignorance was unforgivable, at his address but especially to God, to whose kindness abused too often. He worked very hard to bring them on the right way, but they do not even care, convinced that he exaggerates a little. They weren’t so bad. They paid the church taxes every month, they received him in their homes every year to be blessed, responded affirmatively to his call when he asked them for help, and he made such a fuss that they did not arrived at the beginning of the Sunday Mass. They expected a little understanding from his side too. But no, he continued to rebuke them, convinced that they have lost any chance to enjoy the promised heaven to the good ones. Not that anything could be done, but at least to know what to expect, not to be take by surprise when they will reach to the divine judgment.

That was his opinion, because theirs was completely different. Things were very clear. The rich ones had priority, then the others if they were lucky. As for equality, as it says in the Bible, it’s just a story told by a person without life experience like theirs.

They went to church, because it was a tradition. It was the place where socialized and presented their new purchases: clothes, jewelry, shoes and, most importantly, gossip and news updates. They were not entirely guilty but there was not another place to meet.

But, this time, they’re screwed. The priest was determined to get rid of all the bad habits that complicate their life.

So, Sunday when the church clock showing 11 o’clock hour which began the Mass, the priest turned to the church door, locked it and went quietly to the altar. He began the ceremony as if nothing would have happened. But when he strove to be more convincing, it heard a deafening noise. One of the parishioners with a stone in his hand hit the outside of the door as loudly as he could. The church vibrated, comprised by the earthquake.

The lucky ones who had caught it on time, witnessed amused to the free spectacle offered for them. Holy Father, who had not expected to such a denouement, with the red face of nerves, continued the service even if those present did not understand anything.

Later on, when the waters calmed, our main hero told his parishioners: If you have problems, you can use the sacristy door which gives out. Some more gullible, rushed to the so-called loophole, but there they were face to face with a giant dog, ready to attack. Happy to have noticed in time, they made the sign of the cross and thank God that they were safe, convinced that they got another chance and were determined to change for the better. But with the passage of time has intervened oblivion.

So, the priest effort and their promise went down the drain.

Categorii:Peovestiri

Slujba de duminică


lacatSătul de nenumăratele încercări nereușite de a-i face pe enoriași să înțeleagă cât de important era să respecte programul sfintelor liturghii, preotul satului s-a gândit să rezolve problema într-o manieră mai originală.

Ignoranța lor era de neiertat, atât la adresa lui, dar mai cu seamă la adresa lui Dumnezeu, de a cărui bunătate au abuzat de prea multe ori. A încercat în fel și chip să-i aducă pe calea cea bună, dar lor nici nu le păsa, convinși de faptul că el cam exagerează. Nu erau chiar atât de răi. Plăteau taxele bisericești lună de lună, îl primeau în casele lor an de an pentru a fi binecuvântate, răspundeau afirmativ la chemările lui, atunci când le cerea ajutorul, iar el făcea atâta caz de faptul că ei nu ajungeau la începutul liturghei. Așteptau puțină înțelegere și din partea lui. Dar nu. El continua să-i mustre, convins de faptul că și-au pierdut orice șansă de a se bucura de raiul promis celor buni. Nu că se mai putea face ceva, dar măcar să știe ce îi așteaptă, să nu-i ia prin surprindere când vor ajunge la judecata divină.

Asta era părerea lui, căci a lor era complet diferită. Lucrurile erau foarte clare. Cei înstăriți aveau întâietate, apoi ceilalți, care se descurcau și ei cum puteau. Cât despre egalitate, cum se spune în Biblie, e doar o poveste spusă de o persoană fără experiență de viață ca a lor.

Ei mergeau la biserică, căci așa era tradiția. Era locul în care socializau, își prezentau noile achiziții: haine, bijuterii, încălțămite și, cel mai important, bârfa, știrile aduse la zi. Nu erau în totalitate vinovați, chiar nu exista un alt loc de întâlnire.

Dar, de data aceasta, și-au găsit nașul. Preotul era hotărât să-i scape de toate obiceiurile rele, care nu făceau decât să le îngreuneze viața.

Zis și făcut. Duminică, când ceasul din biserică arăta ora 11, oră la care începea sfânta liturghie, preotul s-a îndreptat spre ușa bisericii, a încuiat-o și a plecat liniștit la altar. A început ceremonia ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. Dar când se străduia să fie mai covingător, s-a auzit un zgomot asurzitor. Unul dintre enoriași, cu o piatră în mână, lovea în partea din afară a ușii cât putea de tare. Biserica vibra din toate încheieturile, cuprinsă parcă de cutremur.

Cei norocoși, care apucaseră să ajungă la timp, asistau amuzați la spectacolul gratis oferit special pentru ei. Sfântul părinte, care nu se aștepta la un așa deznodământ, roșu la față de nervi, continua slujba chiar dacă cei prezenți nu înțelegeau nimic. Într-un târziu, când apele s-au mai calmat, eroul nostru principal le-a spus enoriașilor: Dacâ aveți probleme, puteți folosi ușa din sacristie care dă afară. Unii, mai creduli, s-au grăbit spre așa-zisa portiță de scăpare, dar acolo dădeau față în față cu un dulău de câine care stătea cu dinții rânjiți, pregătit de atac. Bucuroși că l-au observat la timp, făceau semnul sfintei crucii și îi mulțumeau lui Dumnezeu că au scăpat cu bine, convinși de faptul că au primit o nouă șansă și erau hotărâți să se schimbe în bine. Dar, odată cu trecerea timpului, a intervenit uitarea. Atât străduința preotului, cât și promisiunea lor s-au dus pe apa sâmbetei.

Categorii:Peovestiri

Șef model și regula sfântă


Confused-Boss– Unde este Pete? Nu a a ajuns încă la ora asta?

– Și-a tăiat degetul, iar acum e la urgență, pentru că îi tot curge sânge.

– Cum așa? Măcar dacă mă anunța, cu două zile înainte, că nu vine. Regula e că trebuie să fiu anunțat. Nu?

– Dar și-a tăiat degetul…

– Dar trebuie să mă anunțe orice angajat cu două zile înainte că nu vine într-o zi la muncă. Regula e sfântă.

– Bine șefule, duminică seara am programat un grătar cu prietenii. Mai sunt două zile până atunci și anunț dinainte că s-ar putea să-mi tai vreun deget.

– Bine că ai anunțat. Dar, ia stai, cu vine că s-ar putea să-ți tai degetul? Mă iei de prost?

– Păi nici Pete nu a fost sigur până și-a tăiat degetul.

Categorii:Ridendo...