Violent și vulgar? Ești cool


Ora la care mă întorc acasă se suprapune adesea cu ora la care elevii își termină cursurile. Majoritatea dintre ei sunt de gimnaziu sau de liceu. Se deplasează în grupuri – cum e și normal să fie -, dar nu aici e problema.

Grupurile sunt extrem de zgomotoase. Membrii nu comunică între ei în mod normal, natural. Urlă unii la alții. Folosesc un limbaj violent și extrem de vulgar. Ocupă spațiul de pe trotuar, neținând cont de alții, forțând ceilalți trecători să coboare pe carosabil. Se îmbrâncesc, sunt violenți și între ei. Creează un haos în fața diferitelor bootique-uri de „Junk food” și aruncă pe jos tot ce nu le mai este de folos.

Dacă ai norocul să călătorești cu un autobuz în care urcă un grup de elevi, atunci ai nevoie de multă putere ca să nu îți pierzi mințile. Năvălesc spre locurile libere, se îmbrâncesc, urlă unii la alții, râd isteric și strigă continuu: „Nu îmi pasă!”, „Las-o baltă!”. Îmbrâncesc bătrânii și adulții, laolaltă, care încearcă să se ferească din calea lor. Sar la bătaie dacă li se atrage atenția că au depășit limita. Însă nu sunt mulți care vor să riște un conflict deschis cu ei. Ei sunt minori, iar legea e de partea lor. Nu am nevoie de prea multe informații pentru a-mi crea o imagine despre posibila atmosferă din școlile pe care le frecventează.

Martor fiind, prima concluzie pe care o găsești este că atât acele școli, cât și familiile din care provin au dat faliment în educația lor. Iar societatea, impotentă, doar citește consternată despre cât de mult s-au înmulțit cazurile de violență în rândul adolescenților, ca și cum ar fi vorba de povești din alte lumi, până fiecare membru, personal, se trezește, într-un ceas nefericit, în preajma acestor grupuri.

Dacă îți mai permiți să gândești în astfel de situații, te întrebi ce a fost rău când li s-a predat lecția libertății în școală, familie, biserică etc.

Ca să vorbim de îmbrăcămintea lor, nu avem nevoie de multe cuvinte. Urâțenia și vulgaritatea sunt semn că elevul e cool. Chiar și atunci când școala cere o uniformă. Au găsit degrabă soluții care au dus la modificarea hainelor în așa fel încât să nu mai aibă pic de decență și eleganță școlară.

Dacă întâlnești un elev îmbrăcat într-o uniformă standard, ai impresia că se prelinge pe lângă pereți și încearcă să se facă cât mai puțin remarcat pe lângă ceilalți, ca și cum i-ar fi rușine că poartă aceeași uniformă și vine de la aceeași școală. Nici eu nu m-aș simți în largul meu cu așa colegi.

Anunțuri

Înțelepciunea broscoiului


Text și desene: Cornelia Noghiu

Încrezut și leneș din cale afară, broscoiul stătea la soare cât era ziua de lungă. Zăcea pe frunza unui nufăr bătrân și se văicărea de soarta potrivnică de care avea parte și pe care o considera nedreaptă. Visa cu ochii deschiși, îi plăceau poveștile, era convins că într-una din zile o prințesă frumoasă îl va săruta și se va transforma într-un prinț mai arătos decât cel despre care auzise el. Aștepta doar momentul când vraja aruncată asupra lui din răutate se va destrăma și-l va salva de viața monotonă și lipsită de sens pe care o ducea. Însă, până atunci, încerca să-și umple timpul cum putea, căci preocupările vecinilor lui de baltă nu-l interesau câtuși de puțin. Atâta alergat după câteva gâze, care nu făceau decât să le amăgească foamea, nimic mai mult. Pentru ele își neglijau somnul de frumusețe, căci se trezeau cu noaptea în cap, săreau în toate părțile și orăcăiau de-ți venea să-ți iei lumea în cap și să pleci cât mai departe. S-ar fi mutat broscoiul nostru de mult, dacă nu ar fi necesitat atâta efort din partea lui. Dar lucrurile nu erau simple deloc, așa că se hotărî să-și continuie viața amărâtă. Păcat de frumusețea lui, pe care și-o risipea într-o baltă unde nu era apreciat așa cum ar fi trebuit.

Se putea observa de la distanță natura lui de viță nobilă: ochii mari pătrunzători, pielea verde și strălucitoare iar picioarele lungi și bine făcute. Dar cei prezenți erau mult prea ignoranți, așa că nu se aștepta la nimic deosebit din partea lor.

În timp ce cugeta la toate acestea, nu băgă de seamă la vizitatorul nepoftit care se oprise, din zbor, pe baltă. Un cocostârc, jumătate alb, jumătate negru, gâtul lung și delicat, ochii negri, rotunzi ca două mărgele, ciocul alungit și bine așezat la locul lui, iar picioarele arătau de parcă nu se mai sfârșeau. Așa se vedea de acolo de jos. Atrase admirația, dar și spaima tuturor, căci fiecare s-a adăpostit cum a putut mai bine, urmărind fiecare mișcare a păsării uriașe.

Cei în vârstă mai văzuseră așa ceva și îi sfătuiau pe cei tineri să stea nemișcați, căci cel care era descoperit o sfârșea în ciocul creaturii nemiloase.

Cocostârcul a înconjurat lacul de câteva ori, încercând să găsească ceva cu care să-și astâmpere foamea, dar fără succes. Nemulțumit, se pregătea să-și ia zborul, însă observă broscoiul care ofta și se lamenta într-una. S-a apropiat de el și a început să-i vorbească pe un ton prietenos, prefăcându-se că îi pasă de tristețea lui.

– Amice, ce cauți dumneata, o creatură atât de aleasă aici, într-un loc atât de neînsemnat?

Surprins de cuvintele dulci al păsării, broscoiul se ridică și începu a glăsui cu o voce atât de plângăcioasă, încât te apuca mai mare jalea.

– Oac! oac! oac! nici eu nu știu. Și mai oftă încă odată.

– Dacă nu te deranjează, aș veni mai aproape să-ți ascult povestea.

Încântat, naivul broscoi, se pregătea să-i spună partea cea mai tristă, dar nu mai apucă, căci se trezi în ciocul cocostârcului. Încerca din răsputeri să scape din stânsoarea lui, dar nu putea. Noroc că pasărea lacomă observă un peștișor care înnota nestingherit. Încercând să-l prindă, cocotârcul scăpă parada din cioc. Când s-a văzut liber, broscoiul s-a acuns sub frunza nufărului, încremenit de frică.

Musafirul nepoftit, îl mai căută o vreme, dar, văzând că nu e de găsit, renunță. Își desfăcu aripile uriașe și porni în văzduh.

Venidu-și în fire, amicul nostru începu să vadă lucrurile diferit: să aprecieze libertatea, rutina, să se bucure de fiecare clipă petrecută alături de vecinii lui, să alerge după gâze cu noaptea în cap, dar mai cu seamă să-și aprecieze norocul, căci avea din plin.

The Wisdom of the Frog


Text and drawing: Cornelia Noghiu

Conceited and very lazy, the frog sat in the sun all day long. He was lying on the old leaf of a water lily and complained of his adverse fate of which he considered to be unfair. Dreamed with open eyes, he liked the stories, he was convinced that one day a beautiful princess will kiss him and he will turn into a more handsome prince then the one he had heard about. He just waited for the moment when the malice spell thrown on him it will break and it will save him from the monotonous and meaningless life that he was living.

But until then he tried to fill the time how he could, for the concerns of his neighbors by the puddle did not interest him at all. So much running after a few insects, that did nothing more than to deceive the hunger. For them they neglected their beauty sleep, because they woke up very early in the morning, jumped all over the place and they were making a deafening noise, you wanted to be as far away as possible. Would have moved the frog long time ago, if would not have required so much effort on his part. But things were not simple at all, so he decided to continue his miserable life. Pity of his beauty that he lost into a puddle, where he was not appreciated as it should be. It could be seen from the distance his noble nature: big piercing eyes, green and bright skin and long and delicate legs. But those present were much too ignorant, so did not expect anything special from them. While he thought at all of this, did not observe the unwelcome visitor that had stopped the flight on the puddle. A stork half white half black, long neck and delicate black eyes round as two beads, the beak elongated and well seated in his place, and the legs looked like they never ended. So you could see from down there. Attracted the admiration of all but fear too, for each sheltered as best he could, watching every motion of the huge bird. The older ones had ever seen anything like it and advised the youngest to stay still,for the one that was discovered, ended up in the beak of the ruthless creature. The stork surrounded the lake a few times, trying to find something with which to ease his hunger, but without success. Dissatisfied, he was preparing to fly, but noticed the frog who sighed and lamented continues. He approached him and began to speak on a friendly tone, pretended that he cares about his sadness.

– Buddy, what is doing such a special creature like you, in this place?

Surprised by the sweet words of the bird, the frog rises up and began to speak with such a whiny voice, you grab the greatest grift.

– Croak! Croak! Croak! I don’t know and sighed once again.

–  If you don’t mind, I’d come closer to listen to your story.

Happy, the naive frog was getting ready to tell her the saddest part, but didn’t get, for he ended up in the beak of the stork. He tried hard to escape from his grip but without success. Lucky that the greedy bird observed a little fish swam unhindered.

Trying to catch him the stork escaped the parade of his beak. The frog hid under the water lily leaf, motionless by fear. Uninvited guest looked for the frog for a while, but seeing that it’s not found he quit. He unfastened his huge wings and flew in the air.

When he came to his senses, our friend began to see things differently: to appreciate the freedom, routine, to enjoy every minute spent with his neighbors, to run after the insects early in the morning, but most importantly to appreciate his luck, because he had a lot.

Let Us Pray! – Second Sunday after Pentecost, 18 June 2017


Lord Jesus Christ, your love heals our bodies kneeled under the weight of the cross, your hope banishes fear of losing you in our moments of wandering, and your peace soothes our souls full of hatred, loneliness and indifference towards ourselves and our neighbors.

  1. Your light, Lord, shines in the dark and helps us to discover the obstacles that stand in the way of our change. Often they are in our hearts, in the way we live in our daily choices and actions. Please give us the courage to accept your love light as a challenge to change. Lord in your mercy:

R.: Hear our prayers.

  1. The church around the world is a place of refuge and comfort for Christians, so please, Lord, let it be the voice of those who are persecuted for the confession of their faith and for all that suffering injustice, disease and poverty, to alleviate their suffering and to protect them with its love and care. Lord in your mercy:

R.: Hear our prayers.

  1. In a world so troubled by conflicts, we pray you, Lord, for the leaders of this world, not to hide behind their power and abuse it, but to work with wisdom for the good of all mankind, especially those who suffer from their selfish decisions. Lord in your mercy:

R.: Hear our prayers.

  1. The desire of enrichment and affirmation, the lack of faith, compassion, respect and love destroy the unity and integrity of the family, leaving behind parents, children, husbands, wives, brothers and sisters broken-hearted pain. Humbly, we please you God, to unite the broken families, give them your peace and blessing to enjoy again the safety and warmth of their homes. Lord in your mercy:

R.: Hear our prayers.

  1. Our world has become an unsafe place for all of us. Revenge makes people not to consider that hurt and kill their fellows. Without a trace of regret they destroy everything in their way. Please, Lord, protect and strengthens us in the difficult times and those tempted by the desire to destroy through hatred shown them the way to forgiveness and your love. Lord in your mercy:

R.: Hear our prayers.

Lord Jesus, you, who receive with delight our prayers and answer them with love, forgiveness and compassion, join us to can face the challenge of this world. To built our life on solid principles and your teachings to be the foundation stone for us. Amen.

Merciful father accept these prayers for the sake of you son our Savior Jesus Christ. Amen.

(Text: Cornelia Noghiu)

Categorii:Let us pray! Etichete:, , ,

Să ne rugăm! – Duminică a II-a după Rusalii, 18 iunie 2017


Doamne Isuse Cristoase, iubirea ta vindecă trupurile noastre îngenunchiate sub povara crucii, speranța ta alungă teama de a te fi pierdut în clipele noastre de rătăcire, iar pacea ta alină sufletele noastre pline de ură, singurătate și nepăsare față de noi înșine și față de aproapele nostru.

  1. Lumina ta, Doamne, strălucește în întuneric și ne ajută să descoperim obstacolele care stau în calea schimbării noastre. Adesea ele sunt în inimile noastre, în modul în care trăim, în alegerile și acțiunile noastre zilnice. Te rugăm să ne dai curajul de a accepta lumina iubirii tale ca pe o provocare la schimbare. Te rugăm: 

R.: Ascultă rugăciunea noastră.

  1. Biserica din întreaga lume este un loc de refugiu și alinare pentru creștini, de aceea te rugăm, Doamne, fă ca ea să fie vocea celor care sunt prigoniți pentru mărturisirea credinței lor și pentru toți aceea care suferă de nedreptate, boală și sărăcie, să le aline suferințele și să-i ocrotească cu grija și iubirea ei. Te rugăm: 

R.: Ascultă rugăciunea noastră.

  1. Într-o lume atât de zbuciumată, tulburată de conflicte, ne rugăm ție, Doamne, pentru liderii acestei lumi, să nu se ascundă în spatele puterii lor și să abuzeze de ea, ci să lucreze cu înțelepciune pentru binele întregii omeniri, în special pentru aceia care suferă din cauza deciziilor lor egoiste. Te rugăm: 

R.: Ascultă rugăciunea noastră.

  1. Goana după avere, dorința de afirmare, lipsa de credință, compasiune, respect și iubire distrug unitatea și integritatea familiei, lăsând în urmă părinți, copii, soți, soții, frați și surori cu inimile zdrobite de durere. Cu umilință, te rugăm, Doamne, să unești familiile dezbinate, să le dai pacea și binecuvântarea ta pentru a se bucura din nou de siguranța și căldura căminului lor. Te rugăm: 

R.: Ascultă rugăciunea noastră.

  1. Lumea în care trăim a devenit un loc nesigur pentru noi toți. Răzbunarea îi face pe oameni să nu mai țină cont de faptul că își rănesc și ucid semenii. Fără nici o urmă de regret distrug tot ce întâlnesc în cale. Te rugăm, Doamne, să ne ocrotești și să ne întărești în momentele grele, iar celor tentați de dorința de a distruge din ură arată-le calea spre iertarea și iubirea ta. Te rugăm: 

R.: Ascultă rugăciunea noastră. 

Doamne Isuse, tu care primești cu bucurie rugăciunile noastre și le răspunzi cu iubire, iertare și compasiune, fii alăruri de noi ca să putem face față provăcărilor acestei lumi. Viața nostră să fie clădită pe principii solide, iar învățăturile tale să fie piatră de temelie. Amin.

(Text: Cornelia Noghiu)

Stânjenelul


Text și desene: Cornelia Noghiu

Mândru de podoaba capilară, stânjenelul își făcu loc prin păpurișul înalt că să fie sigur că va fi văzut și admirat de trecători. Și-a ales culoarea galbenă, căci îi plăcea cum strălucea în lumina soarelui de vară, care stătea pe cer cât era ziua de lungă și se juca asemenea unui copil năzdrăvan cu razele-i aurii, luminând doar jumătate din lac, iar o altă jumătate o lăsa în umbra copacilor vecini, apoi se răzgândea și schimba lumina după bunul său plac. Regele apei nu se plângea, căci avea nevoie și de răcoarea care îi împrospăta petalele obosite de atâta căldură.

Apa care îl acoperea până aproape de genunchi o simțea ca pe o binecuvântare în zilele toride de vară.

Îi plăcea să se admire în oglinda lacului, iar ori de câte ori simțea privirile trecătorilor curioși stătea nemișcat cu capul îndreptat spre cer, legănându-se încet în adierea vântului hoinar.

Copacii tineri și bătrâni îl ocroteau cu ramurile lor stufoase, căci îl plăceau cu adevărat.

Își aminteau cu nostalgie de zilele în care coroanele lor erau pline de flori viu colorate, însă nu erau prea triști, căci an de an zâna primăverii le oferă același veșmânt fermecător în dar.

Bobocii ieșiți de curând din ou înnotau veseli până în dreptul lui. Acolo se opreau să se odihnescă, însă erau îndepărtați de mamele îngrijorate ca nu cumva să strice în vreun fel frumusețea stânjenelului de care se bucurau ori de câte ori îl vedeau, iar el se pleca în semn de mulțumire pentru grija lor.

O albinuță harnică se opri din zbor și ceru permisiunea să-i culeagă nectarul, iar el a aceptat bucuros, încercând să stea serios, căci acul ei mic și iscusit îl gâdila și-l făcea să râdă cu poftă.

Sus, pe ramura unui stejar bătrân, două păsări clevetitoare discutau pe un ton alert, convinse că vor fi auzite.

– Draga mea, îți amintești lacul din vecini? Este plin de astfel de flori. Nici o deosebire între ele. Mie, personal, nu mi se par frumoase. Tu ce crezi?

– Frumoase! Ba bine că nu, o singură culoare și nici aceea reușită. Uită-te la noi ce pene viu colorate avem.

Și au început a-și întinde aripile și să se rotească în toate părțile, până ce una dintre ele s-a dezechilibrat și a căzut la pământ. Rușinată, s-a scuturat și a zburat pe creangă prefăcându-se că nu s-a întâmplat nimic. Au mai zăbovit o vreme și, văzând că nu apare nici un admirator, au plecat dezamăgite, hotărâte să nu se mai întoarcă, în semn de pedeapsă pentru nepăsarea lor.

Stânjenelul ascultă în tăcere bârfa răutăcioasă a celor două surate, însă neliniștea îl cuprinse, căci nu vroia să fie o simplă floare dintr-o mulțime de alte flori neînsemnate.

O buburuză, cât un bob de mazăre, ateriză chiar în mijlocul florii și, fără să se odihnnească măcar o clipă, a început să-și numere bulinele de pe spinare. Așa cum bănuia, avea una în plus. Simțindu-se privită, se opri și spuse veselă:

– La prima vedere, unii pot crede că sunt la fel ca celelalte buburuze, dar astăzi m-am convins că sunt deosebită, la fel ca tine prietene, se adresă ea stânjenelului.

The iris


Text and drawing: Cornelia Noghiu

Proud of his flower, the iris rised through the high reeds to be sure it will be seen and admired by passerby. He chose the yellow color, because he liked how it glistened in the light of the summer sun, which sat on the sky all day long and played like a naughty child with his golden rays, illuminating only half of the lake, and another half left it in the shade of the trees from neighbors, then he changed his mind and changed the light to his own liking. The king of the water did not complain, for he needed and the coolness that refreshed his petals tired of to much heat. The water how covered him almost the knees it felt like a blessing on hot summer days.

He liked to admire himself in the mirror of the lake, and whenever he felt the stares of the curious passersby he stood motionless with his head pointing towards the sky, swinging slowly in the wanderer wind.

The trees young and old protected him with their bushy branches, for they really liked him. They remembered with nostalgia the days in which their crowns were full of brightly colored flowers, but they weren’t too sad, for year by year the fairy of spring gives them the same charming garment as a gift.

The ducklings come out soon from the egg swam happy close to him. There they stopped to rest, but they were removed by the worried mothers lest to spoil in any way the beauty of the iris of which rejoiced whenever they saw him, and he bent his head in a sign of gratitude for their care.  A diligent bee stop flight and asked for the permission to collect the nectar and he accepted gladly, trying to stay serious, for her small and skillful needle tickle him and made him laugh heartily.

Up, on the branch of an old oak tree two gossiping birds were discussing an alert tone, convinced that they will be heard.

– My dear, do you remember the lake from the neighbors? It is full of such flowers. No difference between them. Do not seem beautiful to me. What do you think?

– Beautiful! No way. One single color and not even that special, look at us what brightly colored feathers we have.

And began to stretch their wings and spin all around until one of them lost her footing and felt on the ground. Embarrassed she shook herself and flew off on the branch pretending that nothing happened. They lingered for a while, and seeing that does not appear any admirer, they left disappointed, determined to not return in the sign of punishment for their carelessness.

The Iris listened in silence the malicious gossip of the two birds, but he was worried, because he didn’t want to be a simple flower from a lot of other insignificant flowers.

A ladybird, as big as a pea, landed right in the middle of the flower and without rested even a minute, he started to count the spots on her back. As he suspected she had an extra one. Noting that someone looked at her, she stopped and said cheerful.

– At first glance, some may think I am the same as the other ladybirds, but today I convinced myself that I was special, just like you my friend, she addressed to the iris.

Vagon de tren de noapte târzie


Forografie luată din vagonul în trecere printr-una din gările orășelelor limitrofe Londrei - 24/05/2017

Fotografie luată din vagonul în trecere printr-una din gările orășelelor limitrofe Londrei – 24/05/2017

Mă fascinează discuțiile lor, fie între ei, fie la telefon cu cei de acasă. Sunt mai fără rețineri, fără grija de părerea altora. Folosesc întregul arsenal de cuvinte fără nicio jenă. Uneori par nerușinați, alteori abătuți, îngrijorați, obraznici. Ignoră faptul că ceilalți de lângă ei, chiar dacă nu îi înțeleg perfect, pot remarca câte ceva din comportamentul lor.

La prima vedere par foarte sociabili. Dar în realitate, asta se întâmplă numai cu cei care fac parte din același grup. În rest, chiar dacă ceilalți vorbesc aceeași limbă nu se bucură de sociabiliatea lor. În prezența celor din afara micului lor grup ei își etalează o altă identitate: sun bogați acasă, câștigă foarte mult aici, știu că e timpul să se întoarcă acolo unde sigur pot construi un viitor mai sigur, venirea lor aici a fost ca un experiment. Dar binele de care vorbesc majoritatea dintre ei nu există. E doar o proiecție a dorului lor de casă, chiar o dorință, ca să nu spunem că e o visare doar. E vorba de un bine care nu a existat și nu există. Acesta este motivul pentru care sunt aici. Dar gândul la „ziua” în care se vor întoarce îi animă, îi face să se simtă mai puțin departe și mai puțin pierduți într-o lume pe care o înțeleg prea puțin.

Unii chiar se conving singuri și se întorc, alții doar plănuiesc, dar, între timp, câțiva încep să se descurce aici și întoarcerea se depărtează, se amână. Un grup special este al acelora care spun că sunt „legați” pentru un timp nedeterminat și care oftează când aud că unul sau altul se întoarce sau plănuiește să se întoarcă. Lor li s-au născut copii aici, iar pentru copiii lor „acasă” nu e același cu „acasă” al lor. Și aceștia, invariabil, se explică: când ei vor crește, vom decide, vor decide…

Și cei tăcuți. Pentru aceștia s-a stins delimitarea vizibilă între „acasă” și „aici”. Nu sunt total de „aici”, dar se simt mai puțin de „acolo”. Îi simți mai greu, chiar dacă îi întâlnești la fel de des ca pe ceilalți. Sunt și ei la fel de mulți, dar mai puțin vocali în public. Și mai ales, ei sunt și mai puțin sociabili cu ceilalți. Dar au ceva comun care mă face să-i înțeleg și să fiu atent la toți, indiferent din ce categorie fac parte. Îi simt.

Adesea, notez frânturi din poveștile lor de viață, frânturi furate din convorbirile dintre ei sau la telefon sau chiar din câteva vorbe pe care le schimb cu ei, uneori spontan, alteori intenționat.

Mă gândisem cândva că nu ar strica să folosesc un înregistrator pentru  a capta mai mult din ceea ce spun. Dar, deocamdată, frânturile pe care le prind din zbor și mi le amintesc reușesc să îmi pună în față mici cadre de istorii de viață care mă ajută să cunosc suflete. Asta fac și în acest moment, în acest vagon de tren de noapte târzie.

Let Us Pray! – Sixth Sunday of Easter, 21 May 2017


Lord, your presence among us gives us the power to find ourselves, to be better, more lenient with us and our neighbors. Your love heals our hearts full of hate and indifference and your boundless care keeps us alive the hope that we are not alone in our hard moments and strengthen by you, to be witness of your faith to all who are looking for you and believe in your promise.

  1. Poverty, persecution, slavery and injustice made people to lose their faith, the joy of living and the hope for a better world. Please, Lord Jesus, give compassion, courage and wisdom to your children around the world that together we can fight and defend those how are weak and lonely. Lord in your mercy: 

R.: Hear our prayer.

  1. Tired of too much suffering, left to their fate, homeless, our neighbors feel abandoned by you on the way of the cross. Please, Lord, give them the courage and hope that they need to go ahead and show them that you were always there waiting for them. Lord in your mercy: 

R.: Hear our prayer.

  1. In these difficult times, when those who lead assume great responsibilities, involving vulnerable and defenseless, we pray you God to be present in their midst, and let your voice be heard above egoism, desire of power and self- interests. Their decisions to be wise and good of all, to no longer be sacrifice innocent souls. Lord in your mercy: 

R.: Hear our prayer.

4.With hearts full of love and concern for loved ones who are far from us – parents, children, husbands, wives, brothers, sisters and friends – for all of this we pray to you o Lord Jesus to pour your blessing and keep them safety, to strengthen them in the difficult moments and make them stronger. Lord in your mercy: 

R.: Hear our prayer.

  1. The church around the world, with the variety, diversity and its wealth, is a meeting place for all Christians who are eager to learn more about the message of Christ. We pray to you God for the priests and community to receive them with open heart and the food that they give to them to strengthen their spirit to be able to serve in your name. Lord in your mercy: 

R.: Hear our prayer.

Lord, please accept the thanks and praise for what you are and do for us. Enlighten our path so that we can confess your great glory. Your love to fills our lives so that nothing to be too small to do nothing too much to give and nothing too hard to support.

Merciful Father accept these prayers for the sake of your son our Savior Jesus Christ. Amen.

Holy Mary

(Text: Cornelia Noghiu)

Să ne rugăm! – Duminica a VI-a din Timpul Pascal, 21 mai 2017


Doamne, prezența ta în mijlocul nostru ne oferă puterea de a ne regăsi pe noi înșine, de a fi mai buni, mai îngăduitori cu noi și cu aproapele nostru. Iubirea ta ne vindecă sufletele pline de ură și nepăsare, iar grija ta nemărginită ne păstrează vie speranța că nu suntem singuri în momentele noastre de rătăcire și astfel, întăriți de tine, să putem fi martori ai credinței tale pentru toți aceia care te caută și cred în promisiunea ta.

  1. Sărăcia, persecuția, sclavia și nedreptatea i-au făcut pe oameni să-și piardă credința, bucuria de a trăi și speranța într-o lume mai bună. Te rugăm, Isuse, să le dai compasiune, curaj și înțelepciune fiilor tăi din întreaga lume ca împreună să putem lupta și apăra pe cei slabi și singuri. Te rugăm:

 R.: Ascultă rugăciunea noastră.

  1. Obosiți de prea multă suferință, lăsați în voia sorții, fără un acoperiș deasupa capului, semenii noștri se simt părăsiți de tine pe drumul crucii. Te rugăm, Doamne, să le oferi mângâierea și sprijinul de care au nevoie pentru a merge mai departe și arată-le că tu ai fost mereu alături de ei în așteptare. Te rugăm:

 R.: Ascultă rugăciunea noastră.

  1. În aceste vremuri de grea încercare, când cei care conduc își asumă mari responsabilități, în care sunt implicați cei vulnerabili și lipsiți de apărare, te rugăm Doamne să fii prezent în mijlocul lor și fă ca vocea ta să fie auzită mai presus de egoismul, dorința de putere și interesul propriul. Deciziile lor să fie înțelepte și spre binele tuturor, pentru a nu mai fi sacrificate suflete nevinovate. Te rugăm:

 R.: Ascultă rugăciunea noastră.

  1. Cu inimile pline de dor și îngrijorare pentru cei dragi care sunt departe de noi – părinți,copii, soți, soții, frați surori și prieteni -, pentru toți aceștia te rugăm Doamne Isuse să reverși binecuvântarea și grija ta părintească asupra lor, care să-i întărească în clipele grele și să-i facă mai puternici. Te rugăm:

 R.: Ascultă rugăciunea noastră.

  1. Biserica din întreaga lume, cu varietatea, diversitatea și bogăția ei, este un loc de reuniune pentru creștinii de pretutideni, care sunt dornici să învețe mai multe despre mesajul lui Cristos. Te rugăm Doamne fă ca preoții și comunitatea să-i primească cu inima deschisă și să le arate calea care duce spre mântuire, iar hrana pe care le-o oferi tu să le întărească spiritul pentru a putea sluji în numele tău. Te rugăm:

 R.: Ascultă rugăciunea noastră.

Doamne, te rugăm să accepți mulțumirile și lauda noatră pentru tot ce ești și faci pentru noi. Luminează calea noastră, ca să putem mărturisi gloria ta minunată. Iubirea ta să umple viața noastră astfel încât nimic să nu fie prea mic pentru a face, nimic prea mult pentru a da și nimic prea greu pentru asuporta. Amin.

(Text: Cornelia Noghiu)