Din golul gândirii: „Religia e un rahat”


„- Ai văzut ce a făcut nebunul acela? Tocmai ce am auzit la radio că s-a întâmplat. A intrat cu mașina în turiști și apoi a început să alerge până a fost ucis.

– Religia e un rahat!

– Da, religia e un rahat.”

Discuția a avut loc între două persoane de vârste diferite, una de 30, iar cealaltă de aproximativ 70 de ani. Persoana de 70 de ani, când și-a data seama că sunt în mașină, a întrerupt brusc discuția s-a roșit, dispărând prin ușa cantinei.

Persoana mai tânără făcuse comentariul-sentință, accentuând, și datorită faptului că eram eu de față, încercând să mă provoace. Știa bine cine sunt. Dar nu am răspuns provocării și discuția s-a încheiat cu plecarea persoanei mai în vârstă.

A fost o discuție între unul care se declară creștin-ortodox, un român, și unul romano-catolic, un irlandez. Subiectul discuției era atacul terorist de lângă Parlamentul Britanic, unde, un bărbat a intrat cu mașina în turiști, apoi a sărit din mașină și a alergat spre clădire până a fost ucis de un polițist. La rândul lui, a reușit să ucidă un polițist și alți 2 civili, rănind 40 de persoane, printre care și un cuplu de români.

La prima vedere, doar o discuție radicală despre o situație radicală, cam asta a fost, chiar dacă a avut și intenția de a provoca. Nu am sărit la luptă, credincios fiind, dar nu radical. Dar cine să le spună și pe cine ascultă astfel de oameni sentențioși când este vorba de astfel de evenimente?

Tot de un conflict de valori este vorba, la grade diferite și cu gravitate până la maximum, măsura cu care sunt disprețuite valorile celuilat, până la negare chiar. Și de aici, din neînțelegere și respingere, e doar un pas distanță până la evenimente de acest gen.

De fapt, este rezultatul unui eșec total al așa-zisei integrări. Este ciocnirea a două lumi, care, în mintea multora, nu doar că refuză, dar chiar nu pot comunica.

Și atunci, ceea ce e diferit e „un rahat”, trebuie scăpat de el. Cam asta este limita cu care ne cofruntăm. Un gol de gândire.

Și apoi „scopul terorismului este să producă teroare și frică. Frica subminează credința în stabiliment. Slăbește dușmanul din interior… cauzând agitație în mase. Scrie asta! Terorismul nu este expresia furiei. Terorismul este o armă politică. Dă jos masca de infailibilitate a guvernării și vei distruge credința populară în acel sistem.” Până la urmă e vorba de „pierderea credinței…” (Dan Brown, Angels and Demons)

Suspended Between Two Worlds. Plan A, B, C … And From The Beginning


– It’s definitely time to go home. Maybe after I take out my taxes. If I fail to implement the plan in June I will go forever.

– But if the plan does not work? You got a plan B?

– Well, it is clear that solving. I’ll find something.

– And what do if you come back? Have a safe?

– You, no more slave labor for these. I take my money. I have a business and will work for me. I do not want much, as my stay a few million (nine hundred lei currency), after a month of work.

– Do you remember the effort had to do just to go on a vacation? And we failed almost every year.

– Yes mate, but I reach not too much money here either. Look! I save not too much after a month of work. I have to work ten, fifteen years to collect something. When I have time to do a relationship? If I continue in this way …

– It is not like that. Here, with the money you earn you can live quite well and have some holidays.

– OK mate, but I don’t want to live here. I want to gather money, but now that the pound fell remain with nothing. I have to see how I get money and go home.

The same stories and dreams told by more than four years, with only minor variations and spiritual tension and dissatisfaction (close to the despair) growing.

He wants to return to his hometown (which he calls village), where life is exciting only in August, when the people come back for a short holiday, people who live away from home. They return to marry – the young – or to continue the villas, those already married. And then the silence spreads in the city.

For now, the dream and the desire keep him suspended between here and home, between a place where he come to win – not only money, but also dignity – between one in which he is attracted by a project uncertain also home life without money from abroad. And enormous suffering, only planning deceives him anymore. How about implementation? Something always appears to delay the departure home.

(Diary notes – 15 Marie in 2017 – after a conversation between two coworkers, overheard)

Suspendați între două lumi. Planul A, B, C… și de la capăt


– E clar că e timpul să mă întorc acasă. Poate după ce îmi scot taxele. Dacă reușesc să îmi pun în aplicare planul, în iunie mă voi duce definitiv.

– Dar dacă nu funcționează planul? Ai și un plan B?

– Eh, e clar că rezolv. Găsesc eu ceva.

– Și ce facă dacă te întorci? Ai ceva sigur?

– Bă, gata cu munca de sclav pentru ăștia. Îmi scot banii. Îmi fac o afacere și muncesc pentru mine. Nu vreau cine știe ce, cât să îmi rămână câteva milioane (sute de lei în monedă nouă), acolo, după o lună de muncă.

– Îți aduci aminte ce efort trebuia să facem doar ca să mergem într-o vacanță? Și nu reușeam în fiecare an.

– Da mă, dar nu se mai fac bani nici aici. Uite! Mare brânză nu pun deoparte după o lună de muncă. Trebuie să muncesc zece, cinșpe ani ca să adun ceva. Când o să am timp să mai fac o relație? Dacă continui așa…

– Nu e chiar așa. Aici, cu bani pe care îi câștigi, poți trăi destul de bine și, uite, mai facem și ceva vacanțe.

– Da mă, dar nu vreau să trăiesc aici. Vreau să adun bani, dar acum, după ce lira a scăzut, nu rămân cu mai nimic. Trebuie să văd cum fac rost de bani și să plec acasă.

Aceeași povese și vise spuse de mai bine de patru ani, doar cu mici variații și cu o tensiune sufletească și nemulțumire (soră cu disperarea) în continuă creștere.

Vrea să se întoarcă în orașul naatal (pe care îl numește sat), unde viața este palpitantă doar în luna august, când se întorc, pentru o scurtă vacanță, cei plecați în afară. Se întorc pentru a se căsători, ce tineri, sau pentru a-și continua vilele, cei deja căsătoriți. Și apoi se așterne iar liniștea.

Deocamdată, visul și dorința sa îl țin suspendat între aici și acasă, între un loc unde a venit să câștige – nu doar bani, ci și demninate – și între cel în care îl atrage un proiect nesigur asemenea vieții de acasă fără banii din afară. Și suferă enorm, doar plănuirea îl mai amăgește, cât despre punerea în practică… mereu apare ceva care să mai amâne plecarea acasă.

(Notiță de jurnal – 15 marie 2017 – , după o discuție între doi colegi de muncă, auzită întâmplător)

Categorii:Minunata diaspora Etichete:, , , , , ,

Let us pray! – The Third Sunday of the Lent, Year A, 19 March 2017


Lord Jesus Christ, you have given us your teaching. You turned the self contempt into acceptance, hatred into love, humiliation in respect, and sorrow into joy, open wide our hearts to love and forgiveness to ourselves and those next to us and to accept and appreciate at their true value.

  1. You have appeased the thirst of the body together with the Samaritan woman, you spoke to on the understand, showing her how well you know the soul of the human being, not to judge and punish, but to give all your love. Please teach us to be more indulgent, more lenient and friendly with our neighbors and together to enjoy of your wonderful gifts. God of mercy:

 R.: Hear our prayer!

  1. Your words, Master, are full of truth and wisdom. You have chosen the unworthy in our eyes to forward your message of peace and understanding, trying to break down the barriers of hatred and revenge. Put your teachings to our lips and send us to those how are looking, believe and need you. God of mercy: 

R.: Hear our prayer!

  1. The people are increasingly divided, convinced that their problems are caused by others, without considering the fact that their hatred and loneliness are the biggest enemies. Teache us, Jesus, to appreciate the sincerity and the value of our neighbors as you appreciated the value of Samaritan woman. God of mercy: 

R.: Hear our prayer!

  1. The messages from those how are consider powerful in this world are false, meaningless and depth. But you have chosen to speak us through the simple one who gladly accepted your teaching. Open the eyes of our heart to understand today what you send us through your brothers and sisters that we often ignore them, but that thou hast chosen your messengers. God of mercy: 

R.: Hear our prayer!

  1. The peace, love, wisdom, truth, respect and forgiveness are values that people do not appreciate them, because they are totally opposite of what they want, but without these our life is empty and meaningless. Today, Jesus, we ask you with humility to help us to understand how important are all of this, to appreciate and cherish them as the most precious gifts given by you to us. God of mercy: 

R.: Hear our prayer!

Your presence in our midst, Jesus, gives us the security, strength and faith that we need to go further. Your words give us joy and peace. Thank you for your care and love, for it helps us to be more confident, closer to those around us and stronger. Amen.

(Text: Cornelia Noghiu)

Categorii:Let us pray!

Să ne rugăm! – Duminica a III-a din Postul Mare, Anul A, 19 martie 2017


Doame Isuse Cristoase, tu care ne-ai oferit învățătura ta, ai transformat disprețul de sine în acceptare, ura în dragoste, înjosirea în respect, iar durerea în bucurie, deschide larg inimile noastre spre iubire și iertare față de noi înșine și față de cei de lângă noi ca să-i putem acepta și aprecia la adevărata lor valoare.

  1. Ți-ai potolit setea trupului împreună cu femeia samariteancă, i-ai vorbit pe înțeles, arătându-i cât de bine cunoști sufletul omului, dar nu pentru a-l judeca și pedepsi, ci pentru a-i oferi toată dragostea ta. Te rugăm învață-ne să fim mai indulgenți, mai îngăduitori și mai prietenoși cu semenii noștri ca împreună să ne bucurăm de darurile tale minunate. Te rugăm:

 R.: Ascultă rugăciunea noastră!

  1. Cuvintele tale, învățătorule, sunt pline de adevăr și înțelepciune. Tu l-ai ales pe cel nevrednic în ochii noștri pentru a transmite mai departe mesajul tău de pace și înțelegere, încercând să înlături barierele urii și ale răzbunării. Pune învățăturile tale pe buzele noastre și trimite-ne la cei care te caută, cred și au nevoie de tine. Te rugăm:

 R.: Ascultă rugăciunea noastră!

  1. Oamenii sunt din ce în ce mai divizați, convinși că propriile probleme sunt provocate de ceilalți, fără a ține cont de faptul că ura și singurătatea care îi apasă sunt cei mai mari dușmani ai lor. Învață-ne Isuse să apreciem sinceritatea aproapelui nostru și valoarea sa așa cum tu ai apreciat-o pe cea a femeii samaritence. Te rugăm:

R.: Ascultă rugăciunea noastră!

  1. Mesajele primite de la cei considerați puternici în această lume sunt eronate, lipsite de înțeles și profunzime. Tu însă ai ales să ne vorbești prin cei simpli care au aceptat cu bucurie învățătura ta. Deschide-ne ochii inimii pentru a înțelege ceea ce tu astăzi ne transmiți prin frații și surorile tale pe care noi adesea îi ignorăm, dar pe care tu i-ai ales mesagerii tăi. Te rugăm:

R.: Ascultă rugăciunea noastră!

  1. Pacea, iubirea, înțelepciunea, adevărul, respectul și iertarea sunt valori pe care oamenii nu le mai apreciază, căci ele sunt total opuse a ceea ce-și doresc ei, însă fără toate acestea viața noastră este goală și lipsită de sens. Cu umilință, te rugăm Isuse ajută-ne să înțelegem cât de importante sunt toate acestea, să le apreciem și să le prețuim ca pe cele mai de preț daruri, date de tine omului. Te rugăm:

R.: Ascultă rugăciunea noastră!

Prezența ta în mijlocul nostru, Isuse, ne oferă siguranța, puterea și credința de care avem atâta nevoie pentru a merge mai departe. Cuvintele tale ne bucură și ușurează sufletele împovărate de necredința noastră. Îți mulțumim pentru grija și iubirea ta memărginită, căci ea ne ajută să fim mai încrezători, mai aproape de cei de lângă noi și mai puternici. Amin.

(Text: Cornelia Noghiu)

Categorii:Let us pray!

Inutil (ciornă)


„Bine-ai venit în mijlocul nostru!“

Strigau și au înconjurat mașina care mă purtase acolo.

Ar fi trebuit să mă bucur.

Știu că așa trebuia să fac.

Dar am fost trist, foarte trist în ziua aceea.

Mi s-a spus că erau covoare și flori pe garduri,

că am primit buchete și îmbrățișări, și sărutări chiar…

Dar sărutările mă pișcau în loc să fie calde.

Atât îmi amintesc de sărutări.

Au sunat și clopote. Cu greu îmi amintesc.

Am urcat un deal pe-un drum șerpuit spre locul unde sunau clopotele.

S-a cântat pentru mine, despre mine.

S-au spus chia și poezii. Și lacrimi s-au vărsat.

Se spune că erau de bucurie, dar eu mi le amintesc triste.

Am primit haine noi, lungi și frumoase.

Am fost pozat în ele. Mulți sau pozat cu mine.

Am fost așezat la mijloc, în față, cu onoare.

Îmi amintesc cum eram măsurat, cercetat.

Dar toate păreau atât de străine de mine.

Doar vorbirea unuia a fost pentru mine

și mi-o amintesc ca pe-o profeție ce greu o trăiesc azi.

E singura amintire ce nu mi se pare să mă fi făcut să fiu trist.

Chiar dacă mă avertiza, mă îndemna…

Chiar dacă viața mea de azi e cât se poate de aproape de ceea ce vorbirea aceluia mi-a spus.

Iar am primit flori. Iar s-a cântat. Iar am fost condus.

Nu am mers, îmi aminesc. Am fost dus, îmi amintesc.

Sau jucat și scenete de teatru pentru.

Iar s-a cântat. Iar s-a recitat.

S-a jucat. S-a mâncat. S-a băut…

Și eu am băut căutând să împărtășesc fericirea lor.

Nici băutura nu a reușit să mă facă fericit de fericirea lor.

Am primit daruri. Iar am primit sărutări.

De fiecare dată eram dus în fața tuturor.

Eram dus, îmi amintesc.

Au spus că au mare nevoie de mine,

că mulți ani au așteptat pentru mine.

Și apoi iar eram dus în fața lor, în mijlocul lor,

împins spre ceva ce se înălța înaintea lor și a mea.

Ceva ce îmi domina tot orizontul, oriunde priveam,

ceva ce simțeam că mă va apăsa și mă chema totuși, trist,

oricât doream să fiu amețit de fericirea lor și de băutura oferită.

Caruselul care se rotea în jurul meu,

cu multe figuri mereu alunecând și revenind,

nu putea ascunde silueta ce se înălța și îmi umbrea sufletul.

Un munte să fi fost? Un drum pieziș și lung?

Un rug înalt? Un lemn?

Nu știu. Niciodată n-am știut.

Dar am simțit, dureros am știu că trebuie să urc acolo.

Nu atunci, nu acolo, dar peste ani,

am început să urc.

Am descoperit că sunt fericit, din ce în ce mai fericit.

Deodată singur, deodată judecat, condamnat și exilat.

Și pentru ei, cei cu primirea, considerat inutil.

 (ciornă, 13 martie 2017)

Categorii:Dreams

Păsările din lemn


Text și desene: Cornelia Noghiu

Nedumerită, copila privea cum petecul de pământ de sub picioarele ei creștea văzând cu ochii, acoperind totul în jur.

Ca prin minune, firul de iarbă proaspăt ieșit din pământ se înălța cu repeziciune, căutând lumina și căldura soarelui.

Din loc în loc, ochiuri de apă, înconjurate de stufăriș, așteptau emoționate noii vizitatori.

În verdele crud al ierbii, asemenea unui covor, stăteau pitite floricele de un alb imaculat, atente la fiecare mișcare, ca nu cumva, din neatenție, să-și strice rochițele cele noi, primite în dar de la creator.

Fetița asista în tăcere la acest spectacol unic, admirând frumusețea de neimaginat a acelui loc magic.

Trezită parcă din visare, simțea cum liniștea care o înconjura devenea din ce în ce mai apăsătoare.

Reflectă câteva clipe, apoi spuse cu voce tare: „Dar unde sunt păsările? Căci pentru ele a fost creat acest tărâm de vis”. Ridică capul spre cer, așteptând să audă bătăile aripilor în zbor, însă văzduhul era calm. Nimic nu părea să-i tulbure pacea de odinioară.

Copila își aminti un lucru tare ciudat. În lunga ei călătorie, întâlnise un magazin mic care avea expuse în fereastră păsări de lemn viu colorate. Îi se păru o idee bună să cumpere câteva și să le așeze pe baltă, căci așa le va atrage pe cele adevărate. Bucuroasă că nu se înșelase, păși înăuntrul magazinului, se apropie de femeia care picta fără întrerupere și întrebă dacă păsările sunt de vânzare. Surprinsă de prezența ei, femeia o privi câteva secunde, apoi răspunse: „Da, însă sunt foarte scumpe”. Își scotoci buzunarele și găsi câțiva bănuți, îi puse pe masă și aștepta deznodământul. Primi o barză pictată în trei culori: verde, roșu și galben. Nu mai văzuse până atunci așa ceva, dar îi convenea, căci putea fi zărită de la distanță. Făcu o scurtă pauză, apoi spuse: „Aș dori să cumpăr mai multe, le voi duce pe baltă și mă voi întoarce cu restul banilor”. Femeia se învoi și-i dădu încă două păsări mici și foarte fistichii. Fericită, le luă sub braț și alergă spre locul cu pricina. După ce le așeză pe apă, se ascunse într-un tufiș urmărindu-le.

Socoti de câteva ori și i se păru că suma pe care o datora era prea mare și se hotărî să păstreze doar barza. Se năpusti în apă, dar când atinse una dintre păsări, aceasta prinse viață și își luă zborul. La fel și celelalte două. Speriată, dădu un pas în spate, încercând s-o ia la fugă, dar picioarele nu o mai ascultau ca altă dată, stăteau înțepenite în baltă.

Venindu-și în fire, i se păru că aude zgomote. Privi cerul albastru, acum plin de păsări care se îndreptau spre colțul de rai. Inima i se umplu de bucurie. Peisajul era complet și plin de viață.

Obosite, dar fericite, prietenele ei colorate au coborât din zbor la picioarele ei. Nu mai zburaseră de când femeia vrăjitoare de la magazin le capturase și le ținea sub vraja ei.

I-au mulțumit și au rugat-o să rămână cu ele.

Wooden Birds


Text and drawing: Cornelia Noghiu

Puzzled, the child watched the patch of ground under her feet grew visibly covering everything around.

Miraculously, the thread fresh grass come out of the ground towered rapidly, looked for the light and heat of the sun.

From place to place puddles of water surrounded by reeds, excited waiting for the new visitors.

In the raw green of the grass, as a carpet, were hidden little flowers of a pure white, attentive to every move, afraid not to spoil their new dress, received as a gift from the creator.

In silence the girl witness to this unique show, admiring the unimaginable beauty of that magical place.

Awakened from the dream, she felt that the silence which surround her becoming more oppressive.

Reflected a few moments, then she said with loud voice: „But where are the birds? For them was created this realm of dream”.

She lifts the head up to the sky, waiting to hear the wings in flight, but the sky was calm.

Nothing seemed to disturb the peace of before.

The child remembered a strange thing. In her long journey, she met a small shop that has exposed in the window birds of wood brightly colored. She thought is good idea to buy few and to put them on the puddle, and so will bring the real ones. Glad she was right, step inside the store, approaching to the woman who was paint without interruption and she asked if the birds are for sale. Surprised by the presence of the girl, the woman looked at her for a few seconds then answered: „Yes, but they are very expensive”. She rummaged her pockets and found few coins. She put it on the table and wait for the answer. Received a stork painted in three colors green red and yellow. She’d never seen before something like that, but it was convenient because it could be seen from a distance. After a short break she said: „I’d like to buy more, I’ll take them on the puddle and I’ll be back with the rest of the money”. The woman agreed and she gave her two more little birds very fancy. Happy she took them under her arm and ran toward the magical place. After she sat down the birds on the water, she hidden in a bush and watched them.

She count a few times and it seemed to her that the amount owed was too big and she decided to keep just the stork. She pounced in the water, but when touched one of the birds, this came to life and flew away. The other two did the same. Scared she step back, tried to run away, but the feet no longer listened to her, stood still in the puddle. When she came to her senses, it seemed to her that she hears noises. Look at the blue sky, now full of birds heading for the corner of heaven. Her heart filled with joy. The landscape was complete and full of life.

Tired but happy, her colorful friends, got off the flight at her feet. They did not fly since the witch woman at the store had captured them and kept them under her spell.

They said thanks and asked her to stay with them.

Ca-n Șapte femei pentru șapte vieți*


Intersecția Leabridge Road cu Hoe Street Walthamstow, Nord-Estul Londrei. 25 februarie 2017. Pe o bancă.

Intersecția Leabridge Road cu Hoe Street Walthamstow, Nord-Estul Londrei. 25 februarie 2017. Pe o bancă.

Să încep cu „a”?

Niciun oraș cu „a”.

Cu „b”? Două, chiar trei.

Cu alte litere-inițiale?

Cu „i”, unul. E unul doar? Nu mai contează.

Pe rând, litere iau. Doar cinci, șase? Chiar șapte.

Ca-n nu știu care carte, în adolescenți citită, abia reamintită,

Cu un probabil titlu: Șapte femei pentru șapte vieți. Nu mai sunt sigur.

În diferite timpuri, în toate cele șapte, pe altă bancă, lângă altă stradă.

Sau doar mi se pare iar locul și timpul sunt aceleași.

Mai tânăr, mai matur, mai mult decât adult, privesc la fel cum oameni trec.

Istorii văd ascunse sub chipuri pale, oacheșe sau colorate.

Atunci, acolo, aici și acum

Privesc și mă întreb ce pot ascunde

Aceia care nici nu știu că îi privesc.

Pe margine de stradă, altă stradă, altă bancă, alt timp și alt oraș.

Nu mai contează ce număr și inițială are.

Ca-n Șapte femei pentru șapte vieți,

Citesc istorii ce nu sunt unei alteia străine.

O umplu pe a mea aici, privind istorii după chipuri.

Filă cu filă mai bogată mi se pare povestea ce o scriu.

Fragmente diferite, pe diferite bănci lăsate,

Se caută într-una, se regăsesc departe.

Și nu mă simt de atunci și de acolo,

Străin aici și acum.

Doar retrăiesc, prin un nu știu ce nemeritat cadou,

Capitole de viață sau vieți, șapte sau mai multe.

Și mă cunosc mai bine și binecuvântat mă simt,

Ca-n Șapte femei pentru șapte vieți.

Trăiesc un tot în timp și loc.

Clădesc povestea mea și-o spun

Printre istorii mai lungi decât în șapte vieți.

*Este vorba de romanul Adam și Eva al lui Liviu Rebreanu.

Categorii:Dreams

Răspunde! (Judecată)


raspundeMi-am zis! Acum!

Mă așez să-ți povestesc. Aici, în fața ta.

Să stăm puțin de vorbă.

De când n-am mai făcut-o?

Eu, sigur, nu mai știu.

Mi-am pregătit și plângeri. O listă lungă.

Am și revolte lungi, nespuse până acum.

E timpul, simt, să stăm doar noi, față către față.

Eu să vorbesc. Tu să asculți pricina mea.

Ești ocupat? Sunt prea mulți ce-așteaptă

să-ți vorbească, să se plângă, să se revolte.

Îți strig: e rândul meu, e timpul meu!

Ești gata să asculți? Sunt gata să încep.

De mulți ani pregătit, în multe nopți de căutări,

am pus totul pe față, să nu lipsească gând,

aprigă durere, mințită așteptare, speranță neîmplinită.

Sunt așezat în fața ta. Așează-te și-ascultă!

Întâi e rândul meu, apoi tu să răspunzi.

Sunt gata și încep…

S-au șters poveștile mele scrise.

Neîmplinirile sunt grele ca să le rostesc,

gândurile prea multe să le spun,

așteptările prea crunt eșuate, dor prea tare și nu mai pot să le ating.

Vreau să vorbesc. Să strig. Sunt mut.

Nu fac un gest, măcar!

Nu mai stau în fața ta, împotriva ta.

Am căzut. Nu acum, de mult. Acum doar continui să stau căzut.

Am spus că vreau să-ți vorbesc, să strig…

Tac. Trist, profund trist că nu pot vorbi,

după ce am așteptat atât de mult să-mi vină rândul.

Acum doar tac și sunt doar trist.

Vorba mea tace și e tristă, gândul meu, și el.

Cearta mea către tine, și ea tace.

Ascultă tăcerea mea tristă.

E singura mea rugă.

Am așteptat, dar nu mai pot mai mult.

Răspunde!

Categorii:Dreams