Herta Muller şi “tinichelele”

Este o faimă meritată aceea pe care o are Herta Muller. Dar nu a convins prin răspunsul pe care l-a dat jurnalistei, în cadrul conferinţei de presă de la Humanitas, de la începutul săptămânii acesteia, prin care preciza că „interiorul“ a rămas acelaşi.

A dovedit contrariul prin alt răspuns, dat altui jurnalist, care se interesa de părerea ei despre demersurile Asociaţiei 21 decembrie de a propune preşedintelui ca să o decoreze pe Herta Muller cu cea mai mare distincţie a statului român. Scriitoarea a răspuns sec: „nu mă interesează tinichelele“.

Nimic de zis, merite are destule şi a scris multe. A luat şi un Premiu Nobel ca recunoaştere a valorii ei, dar a face din distincţiile unui stat, chiar şi cel român, nişte tinichele, e vorbă de revistă de scandal şi de vedetă de aceeaşi anvergură, într-un dispreţ total faţă de un stat şi o instituţie.

Păcat! Dincolo de afirmaţii, vedetismul a cam afectat-o.

Sindicalistul şi privatul

Auzind cuvintele unui lider de sindicat care îşi făcea cunoscută speranţa ca cei de la privat să vină şi să protesteze cu bugetarii şi care mulţumea pentru cei care s-ar solidariza cu ei, mi-am adus aminte de un banc.

Un brazilian, după mai mulţi ani de aşteptare, a primit cetăţenia germană. Bucuros pentru darul primit de la statul german, a ieşit în stradă pe la amiază şi, simţind nevoia de a-şi exprima recunoştinţa faţă de poporul german care i-au oferit şansa unei vieţi mai bune, a început să salute pe trecători şi să le ceară să-l lasă să-i îmbrăţişeze ca mulţumire.

Pe primul pe care l-a întâlnit l-a saluta repede şi i-a spus: Lasă-mă să te îmbrăţişez că voi nemţii aţi fost atât de buni că m-aţi primit în ţara voastră şi iată că o duc mai bine şi azi am primit şi ceteţenia.

Cel salutat, l-a oprit şi i-a spus: Iartă-mă, dar eu nu sunt neamţ, ci polonez.

Proaspătul cetăţean nu s-a descurajat, ci a continuat să caute neamţul căruia să-i mulţumească. S-a întâlnit cu un bulgar, cu un rus, cu un turc şi cu alte tot felul de naţii care îşi făceua veacul în Germania.

În cele din urmă, vede un domn îmbrăcat dichisit, citind ziarul pe o bancă. Gândeşte că ăsta nu poate fi decât neamţ. Se repede la el şi vrea să-l îmbrăţişeze fără să îi mai explixce şi motivul. Cel de pe bancă se fereşte şi-l întreabă cu miare: ce ai omule? Ce ţi s-a întâmplat. Proaspătul cetăţean îşi explică gestul.

Cititorul de ziar, fără să îi mai acorde prea multă atenţie, printre rândurile gazetei pe care o citea, îi spune: d-le, eu sunt român, nemţii sunt la muncă la ora asta. Caută-i şi tu mai spre ora 10 seara.

Cam aşa şi cu sindicalistul nostru şi privaţii. Ar trebui să-i caute mai spre zece seara, căci până atunci ei muncesc

Unul dintre asistaţii de mii de lei

Duminivă dimineaţa, ora 5 şi 10. La apel, soseşte un Taxi, marca Renault, capacitate 1,8, în faţa restaurantului „Regina Nopţii din Păuleşti, Prahova, de lângă Ploieşti (incomparabil cu mai tot ce se găseşte de fiţe prin Bucureşti, dar mai bun la preţ). Soţia mea şi cu mine, obosiţi după o nuntă ca-n poveşti, a trebuit să ascultăm peroraţia şoferului de cât se poate câştiga din meseria lui şi de ce nu rentează să înregistrezi toate actele. Un lăduros, se pare. Vroia să ne impresioneze.

Pe la jumătatea drumului spre zona de vest a Ploieştiului, cineva îi dă un telefon. După ce termină de vorbit, ne explică că statul ăsta e o mizerie, iar guvernul o grămadă de hoţi asta pentru că el care are în proprietate maşina cu care ne ducea şi soţia încă una, amândoi având venituri, nu vor mai primi ajutor de la stat după noile prevederi. Şi a continuat înşirând cât de absurdă şi abuzivă e măsura, că ce o să facă atâţia români că vine iarna şi alte alea.

Nedumerit, l-am întrebat dacă într-adevăr a primit ajutoare. Mi-a răspuns, uitând parcă de lauda de mai înainte, că da şi că dosarul l-a rezolvat cu cineva la primărie, aşa ca între români, a mai adăugat el cu cea mai nevinovată expresie.

Inconştienţa PSD şi PNL referitor la revenirea salariilor, pensiilor şi TVA

În ultima perioadă, am tot auzit din partea PSD, prin vocea lui Victor Ponta şi a altor lideri din partid, că, dacă vor veni ei la guvernare, salariile bgetarilor vor reveni cu acel 25%, pensiile vor creşte, ajutoarele care au fost suspendate vor fi redate, iar TVA va reveni la 19%.

Călin Popescu Tăriceanu declară că asta este inconştienţă, într-un interviu pe care l-a dat revistei „22”.

„Eu am o problemă cu PSD. Nu vă ascund. Şi nu numai eu. Şi eu, şi colegii mei vom avea o problemă. Pentru că vedem că abordarea pe care ei o au faţă de criza economică pare să meargă într-o direcţie la fel de populistă precum cea a PDL din 2008, care propovăduia, vă aduc aminte, majorarea salariilor cu 50% la profesori şi la ceilalţi. Căci dacă e voinţă politică se poate. Citez din memorie pe d-l preşedinte Băsescu. Astăzi, din punct de vedere economic, a considera că peste noapte, de la o zi la alta, se poate asigura majorarea salariilor la nivelul anterior şi reducerea TVA la 19% este o expresie de inconştienţă, fie de necunoaştere a realităţilor economice, fie de un populism grav.“.

E adevărat că d-l Tăriceanu uită că şi Crin Antonescu face aceleaşi declaraţii, dar, diplomat fiind, neagă acest lucru.

În acelaşi interviu, Călin Popescu Tăriceanu se referă şi la guvernul din umbră al lui Crin Antonescu. Nu pare să fie prea de acord.

„V-a şpune doar că preşedintele ne-a mărturisit că nu s-a consultat cu nimeni, lucru care, după părerea mea, nu poate să fie o virtute, ci un semn mare de întrebare pe care îl au foarte mulţi, în momentul de faţă, cu privire la modul în care sunt luate decizii importante care ţin de viitorul PNL.“.

Interviul este foarte amplu şi dezbate teme foarte importante din actualitate dar şi de perspectivă. Va putea fi citit în ediţia print a revistei „22”, care va apărea marţi, 28 septembrie.

Dacă mai puteţi adăuga ceva…

Sondajul CSOP, făcut în colaborare cu IICCMER, ne oferă o oglindă a societăţii româneşti, dar ne arată încă o dată că românul preferă să trăiască sub jug şi să-i fie asigurată o firimitură de pâine, decât să fie liber şi să depăşească starea de subzistenţă: materială, morală etc.

Asta suntem oare? E catastrofal. Nici mitingul de ieri nu a fost mai convingător, unde marele sindicalist Petcu a adunat şi beţivii din faţa crâşmelor doar, doar o putea pune de-o răzmeriţă. Iar adevăraţii protestatari au plecat mai dezamăgiţi decât au venit la Bucureşti.

Oricum, toate astea arată un nivel de cultură de naţie subdezvoltată. De fapt, ce să ne mai mirăm. Doar o privire la ceea ce se citeşte în public şi răspunsul e gata: cultură de cancan, click, libertatea şi ceva fiţuici gratuite în care semnează Păunescu şi alţi comunişti.

Televiziunile şi-au atins ţinta!

În loc de soluţii mai vrea o revoluţie

Bogdan Hossu, cu supărarea-i de acum bine cunoscută pe toţi şi toate şi pe nimic în acelaşi timp, a declarat că vrea ca să îi îndemne pe oameni spre o nouă revoluţie. Asta e singura lui soluţie. Şi nu este singurul. De fapt, e vorba doar de revoltă şi de a păstra un statu quo pentru mulţi care ar trebui să mai facă şi altceva decât să protesteze. Nimic de zis, e dreptul lor de a protesta, dar problema e că nu prea mai au pentru ce, căci nu mai este de unde.

Şi d-l Hossu nu este singurul, căci televiziunile tonomat au început ziua cu fraze de gen: sunt aşteptaţi, ulterior vor veni şi cu imagini rotite la nesfârşit cu o mână de protestatari agitând pancarte şi steaguri sindicale. Asta ca să înţeleagă tot natul că e musai nevoie de o revoluţie, dacă nu măcar de ceva dezordine.

Că de grija sindicaliştilor, să şi-o parte singuri. Nu mai poate Hossu, alţii ca el şi televiziunile celor care i-au devalidat pe cei care acum cer şi cred că sunt reprezentanţi de ei.

Pe dos mai e şi poporul ăsta şi cu memoria deloc bună. Aşa că încă o revoluţie pentru ca să mai aibă oamenii s-o mai pună de o nouă validare sau altele asemenea.

De ce am face ceva să depăşim marasma, când asta nu ar fi un lucru bun pentru cei care profită de ea?

Liderii de sindicat au de unde „angaja“ protestatari

La mult trâmbiţatele mitinguri nu prea au ieşit în stradă sindicaliştii aşteptaţi. Un mare şef de sindicat anunţa că luni în Bucureşti au fost 5.000 de sindicalişti la protest, iar un ziarist a reuşit să numere undeva aproape de 600.

În această situaţie e normal să ne întrebăm de ce sunt atât de optimiştii liderii de sindicat. Simplu. Vor trece la „angajarea“ de protestatari. Nu e prima dată.

Răspunsul vine din cifrele care prezintă situaţia forţei de muncă din România: 4,75 de milioane de pensionari la 4,68 de milioane de salariaţi. Şi e clar că mulţi dintre aceşti pensionari sunt mult sub vârsta de 60 de ani, aşa că vor fi suficienţi pentru a fi racolaţi de „angajatorii“ (a se citi liderii de sindicat) pentru miting.

Bucureştiu, cel puţin, are de unde aduce aduce protestatari. În două judeţe vecine pensionarii sunt de două ori mai mulţi decât salariaţii.

Mai multe detalii despre situaţia reală în articolul Topul judeţelor cu mai mulţi pensionari decât salariaţi.

După o sărbătoare cum nu a fost „ever“

Sâmbătă şi duminică au fost Zilele Bucureştiului. Nu prea am avut timp de aceste zile, căci, din păcate, am avut destul de mult de lucru. În programul meu îmi trecusem un concert clasic de la biserica anglicană de pe strada Arthur Verona, dar l-am ratat şi pe acesta la sprânceană. Dar, cu toate astea, nu am putut să nu îmi dau seama că a fost vorba de o sărbătoare cum nu a fost „ever“ şi pe măsură de „mişto“ şi „super de super“. Şi asta din cele ce am aflat.

Emisiunile de ştiri de seară, adică cam la sfârşit de sărbătoare, au prezentat tot felul de spectacole, evenimente care mai de care mai „de sărbătoare“.

Printre acestea multe, mi-a atras atenţia săritul cu tot felul de vehicule năstruşnice (după chipul şi asemănarea piloţilor lor) în Dâmboviţa. Neputând fi prea atent, am crezut iniţial că e vorba de cine ştie ce ţară cu tradiţie în aşa tâmpenii. Dar m-am dumirit repede că e vorba de Bucureşti şi de Dâmboviţă. Deci, s-a mai importat ceva… Dar imaginea unei tipe leşinând pe pianul zburător, odată ce a atins apa, mi-a dat măsura înţelepciunii unui astfel de eveniment.

Şi apoi, vajnicii rerporteri ai televiziunilor au colindat cluburi, spectacole, expoziţii, unde cei prezenţi declarau la unison: nu am mai făcut aşa ceva „ever“, nu a fost „ever“ ca acum. Sau, scurt, e „mişto“.

Ce bine că nu am avut timp! Poate că făceam şi eu ceva ce „ever“ nu am făcut şi care să fi fost „mişto“ sau „super de super“. În niciun caz ca niciodată, minunat sau deosebit. Astea nu mai sunt la modă.

Mass-media, cheia succesului penalilor români

Dacă mai era nevoie de o demonstraţie, atunci o avem: mass-media sunt cheia succesului tuturor penalilor români. Această industrie, cu câteva excepţii notabile, slujeşte fără să obosească pe toţi cei care sunt certaţi cu legea, dar mai ales pe cei mai mari dintre aceştia.

Campaniile făcute de fiecare dată când un mare penal a fost sub lupa justiţiei au dat roade. Au dat roade şi acum. Dar asta nu e nimic, dacă nu ar face şi campanie de demolare a celei mai firave încercări de a se face dreptate.

Şi, din păcate, aceste campanii au atâta succes, încât chiar şi cei păgubiţi direct sunt convinşi că cel care i-a furat este nevinovat.

Dacă am fi fost într-o ţară normală, păgubiţii sau doritorii de un stat de drept ar fi ieşit în stradă să ceară dreptate, dar la noi nimeni nu a crâcnit. Unde sunt sutele de mii de păgubiţi sau sutele de mii care doresc ca justiţia să-şi facă treaba? Mass-media i-au spălat rău de tot pe creier şi i-au făcut nişte miei blânzi gata încă o dată să fie sacrificaţi de interesele celor care îi fură. Cam asta e populaţia care, în mare parte, înghite, fără niciun adjuvant, tot ce mass-media le toarnă pe gât.

Iar mass-media îşi fac bine treaba. Şi cum au văzut că în prima etapă au avut succes, au început atacurile cele mai mizerabile pentru a demola orice tentativă de pedepsire a mafioţilor. Şi nu sunt singure. Justiţia are în sănul ei cele mai corupte persoane care aplică legea după acelaşi interes. Nu maim e cazul să amintim de completul de judecată care a decis eliberarea lui SOV.

Succesul este garantat: mass-media încolonate în serviciul stăpânilor, justiţia cumpărată, populaţia tâmpită de-a binelea prin campanii de spălare de creier.

O Românie de Click, Cancan şi Libertatea…manele… Ce să mai vrem!?

Ambasada Franţei repetentă la schimbări

În ultimii ani, am văzut că mai toate ambasadele statelor străine au făcut să dispară acele indicatoare atât de cunoscute în perioada comunistă (mai ales în jurul ambasadelor statelor capitaliste) pe care scria: „Folosiţi trotuarul de vizavi!“.

Un alt semn al schimbărilor era şi acela al dispariţiei gardurilor extrem de înalte, probabil pentru a nu fi escaladate de cetăţeni în scopul de a părăsii România, pe atunci.

Dacă mai toate ambasadele au făcut aceste schimbări şi au înţeles că aceste împrejmuiri de Guantanamo nu îşi mai au rostul, Ambasada Franţei face notă discordantă.

În mijlocul Capitalei, pe strada Bisericii Amzei, în direcţia spre Piaţa Romană, mai poţi venea o clădire minunată împrejmuită cu un zid de vreo 2 metri, peste care s-a mai pus un gard de tablă cu ţepuşe şi sârmă ghimbată pe deasupra. Iar la fiecare colţ veghează ochii de peşte mort ai camerelor de supraveghere, cât se poate de vizibile şi de cel mai prost gust posibil, mari cât un clopot de capelă mănăstirească.

Mă miră acest lucru, căci actualul ambasador s-a arătat în multe ocazii ca fiind unul dintre vajnicii critici ai celor care distrug aspectul Bucureştiului, el prezentându-se ca marele iubitor de frumos.

Dar un lucru a uitat excelenţa sa: să se uite la clădirea instituţiei pe care o conduce. Arată ca închisoarea de la Guantanamo cu gardurile sale de tablă şi sârmă, plus indicatorul cu „Folosiţi trotuarul de alături!“.

Dar este posibil să fi uitat că nu ne mai desparte o cortină de fier politică. Dar dumnealui ţine neapărat să o păstreze fizic, în centrul unei capitale cât se poate de europene. În ceea ce mă priveşte, acel indicator mi se pare o bătaie de joc la adresa loctuorilor acestui oraş. Dar ce să-i facă dacă d-l amabsador a uitat să se informeze de schimbări.

Îmi aduc aminte de supărarea cu care a contestat la Primăria Sectorului 1 deschiderea unei terase restaurant în apropierea clădirii Ambasadei, pe motiv că distruge ambientul arhitectural şi poluează fonic. Cu a doua problemă sunt de acord, dar, la cea mai superficială privire, gardul acela de Guantanamo urâţeşte total zona şi crează impresia de regiune de detenţie de maximă siguranţă, unde veghează caralii să nu cumva să evadezi. Oricum, un aspect cât se poate de sumbru. Arhitectural, acel gard supraînalăţat cu tablă, ţepi şi sârma ghimbată este unul dintre cele mai de prost gust din zona adiacentă Căii Victoriei şi Pieţei Amzei.

Aşa că nu ar strica ca d-l ambasador să fie sensibil şi la acest aspect. Căci exemplul e mai bun decât orice. Că de critici şi părere, trebuie subliniat, este cât se poate de capabil. L-am ascultat şi la unele dezbateri organizate de ONG. Are păreri foarte bune şi corecte în legătură cu urăţirea oraşului prin construcţii şi prin desfigurarea celor existente. Dar asta e valabil şi la incinta Ambasadei Franceze. Asta nu a văzut…