Triadele lui Marino despre „litere“ şi „literaţi“

De mult am aşteptat cartea postum a lui Adrian Marino. Şi iată că, o am în mână şi citesc la ea cu mult sârg. Trebuie să recunosc că nu este a mea, ci mi-a împrumutat-o un om de litere cu mult drag, pentru doar 10 zile. Aşa că am să joc bine între orele de muncă şi timpul de călătorie spre casă ca să o pot citi şi nota câte ceva din ea.

Deja am parcurs aproape 200 de pagini. Peste partea cu politicienii de prin închisorile comuniste şi „ideologiile“ lor am trecut repede, căci aceste ideologii erau la fel de desăvârşit absente ca şi la politicienii de azi. Aşa că nu merită atenţie. Doar ca studiu de comportament şi aprofundare de analiză. (Ca o mică paranteză, despre politicenii români, dar de data asta din perioada interbelică, aceleaşi lucruri „măgulitoare“ am citit şi din Jurnalul unui Arhiepiscop Catolic care a condus pe atunci Arhiepiscopia Catolică de Bucureşti. Sigur, nu i-a uitat nici pe unii clerici catolici, despre care ne scrie la fel de „interesant“. O altă carte care merită citită…)

Dar pentru că Marino era un om de litere, merită reţinută dubla triadă a sa despre „litere“ şi „literaţi“.

Lumea literară, spune Marino este „brutală, feroce şi lipsită de scrupule“, iar literatul/scriitorul este plin de „mediocritate, aroganţă şi parvenitism“.

Dar dincolo de aceste triade, călătorind doar până la acest punct prin memoriile marelui om, am întâlnit acolo mari nume deloc măgulitor prezentate. Vreţi să întâlniţi şi altfel „marii oameni“ ai timpului nostru? Vă invit la o lectură a lui Marino.

Dar eu voi continua să punctez măcar ici-colo portretul societăţii româneşti realizat de Marino.

Lectură plăcută şi… noutăţi pe măsură, chiar dacă frapante.