Arhiva

Archive for 11/10/2010

Cartea electronică – posibilitatea ca multe lucrări de valoare să-şi găsească cititorii


În diverse ocazii, am discutat cu persoane care au încercat sau au publicat cărţi prin edituri. De fiecare dată a contat recomandarea, critica favorabilă (cel mai adesea oportunistă), renumele, banii disponibili pentru o „contribuţie“ la o primă ediţie pentru a „reduce riscurile editorului“. Toate acestea înseamnă, de multe ori, piedici de netrecut pentru cei care debutează sau pentru cei care nu sunt „înzestraţi“ cu o armnată de recomadatari sau critici care să le facă cronică sau nu au „suma de risc“.

Astfel, se ajunge ca lucrări de valoarea să nu ajungă la cititori doar din cauza acestor condiţii. E adevărat: costurile editării clasice sunt destul de mari, iar un editor nu riscă să piardă pentru o carte, indiferent cât este ea de bună. Excepţiile sunt doar excepţii şi atât! Dar astea se fac pentru „pile“ sau pentru „cei mari“.

În rest, piaţa electronică de carte deja este o platformă unde scriitori tineri sau necunoscuţi multor chiar criticilor îşi lansează operele. Aşa este amazon şi lulu.com. Astea fiind cele mai cunoscute. Piaţa de carte electronică din România nu este încă pusă la punct, dar începe să se mişte.

Până la a se organiza, mulţi autori ajung să îşi publice cărţile pe propriile site-uri sau bloguri, fără a percepe niciun leu. Multe dintre aceste lucrări sunt deosebite, adesea de o calitate net superioară multora dintre lucrările editate în mod clasic. Diferenţa e că unele au avut „recomandări“, altele nu.

În Occident, deja această piaţă electronică funcţionează şi autorii chiar câştigă bine, dar şi pentru cititori este un chilipir, căci multe lucrări se pot descărca şi la 2-3 dolari. Ceea ce este extrem de ieftin, în comparaţie cu cele mai ieftine romane care se pot vinde în România pe ediţia print.

Pentru doritorii de lectură, este cert că această nouă piaţă, a cărţii electronice, oferă o opurtunitate, iar pentru autori o rampă de lansare. Cu siguranţă că se va reglementa şi la noi, încât să aducă un câştig şi autorilor. Până atunci, dincolo de descărcările pirat de pe diverse site-uri, încă mai citim de pe bloguri personale sau site-uri, în cazul autorilor care le au.

Pentru mai multe informaţii despre piaţa cărţii electronice se poate citi şi articilolul: Scriitori necunoscuţi dau lovitura cu cărţi electronice.