Prea deştept pentru a accepta o critică sau măcar o părere contrară

În cursul dimineţii de azi, la redacţia la care lucrez, s-a primit un telefon de la un distins profesor al unei mari instituţii de învăţământ superior din Bucureşti. D-lui se plângea că, pe site-ul revistei pe care îl administrez, a apărut un comentariu, la subsolul unui articol publicat în ianuarie 2007, care îl jigneşte cumplit şi ar dori ca cel comentariu să dispară.

Pentru că plângerea ţinea de spaţiul online al revistei, am fost dat eu la telefon pentru a discuta cu distinsul profesor. După ce mi-a repetat plângerea la adresa unui comentator care îl jigneşte foarte tare în comentariul cu pricina, mi-a cerut să fac să dispară acel comentariu. Înainte să spun că voi verifica acel comentariu, i-am amintit distinsului formator că nu este normal ca să nu se accepte şi părerea contrară şi chiar şi critica, iar revista noastră are o politică deschisă în vederea exprimării părerilor diferite. Un comentariu este exclus numai dacă sunt înjurii, calomnii sau un limbaj necivilizat. Motivul pentru care dorea să şterg acel comentariu era că asta îl stânjeneşte când apare în faţa studenţilor.

După ce am terminat convorbirea, am căutat comentariul cu pricina şi am observat că acel comentator nu făcea decât să-şi exprime părerea că în echipa care a contribuit la demiterea unui alt profesor dintr-o funcţie universitară se află şi distinsul profesor deranjat de comentariu. Nu mi s-a părut deloc ofensator, ci doar exprimarea unui punct de vedere. După mine, cel mai bine ar fi fost ca d-l profesor să răspundă respectivei critici sau comentarii, dar a ales să ceară excluderea acelei luări de poziţie.

Pentru ca să scap de plângeri inutile, am exclus acel comentariu, dar, din păcate, mi se confirmă, încă o dată, că mulţi se cred prea deştepţi pentru a realiza că şi ei pot fi criticaţi sau că ar exista alţii care să aibă altă opinie, chiar şi eronată. Şi acţionează ca şi cum orice altă opinie sau atitudine i-ar deranja în demersul lor de formatori ai societăţii.

Dar, cum bine ştim, opiniile diferite puse cap la cap sau în dialog sunt mediul cel mai bun de creaţie, spaţiul fecund al creaţiei… Dar domnul profesor nu ştie asta, căci e prea obositor să răspundă unei luări de poziţie. Însă dacă ar fi singurul. De aici este uşor de dedus care este starea mediului intelectual la noi: închistat, izolat de societate, incapabil de dialog şi de a oferi, refractar la schimbare şi deschidere, ermetic în faţa oricăruia care ar dori să-l penetreze, altfel spus, o castă ruptă de restul populaţiei. O radiografie cam păguboasă pentru ceea ce ar trebui să fie pentru societate, dar, din păcate, oricine o poate verifica când are de-a face cu reprezentanţii ei.