Afirmarea unei etnii se face totdeauna în faţa unei alte etnii – sfârşitul unui vis

Varii evenimente scot la iveală dorinţa de afirmare a unei etnii, dar se uită că aceasta se face în faţa şi în raport cu o altă etnie sau mai multe. Iar lucrul acesta nu este decât sursă de tensiuni.

În 1989, atât în România şi în întregul Gulag comunist, cât şi Occident toată lumea vorbea şi visa la o lume care şi-a găsit echilibrul după căderea Cortinei de Fier. Dar mai toţi au uitat că Războiul Rece nu a făcut decât să amorţească multiple alte conflicte, care au răbufnit violent alimentate de lideri de ocazie sau naţionalişti de extremă, indiferent din ce parte veneau.

Episoade de acest gen au avut loc şi au în continuare în Europa ca şi în întreaga lume, de cele mai multe ori cu efecte foarte triste. Asta pentru că se uită că dacă o afirmare nu se poate face neutral, ci ea se raportează mereu la un altul. De aici şi pericolul pe care îl reprezintă mişcările noilor organizaţii de extremă dreaptă.

Evenimentele de la Tg. Mureş sunt un episod pe care l-a trăit România şi în care au fost implicaţi oameni fără a avea măcar un scop bine definit. Singurul liant a fost, de cele mai multe ori, un discurs incendiar sau puternic emoţional, care a dus la reacţii la fel de puţin gândite, reacţii care au afectat toate părţile angajate în conflict, deopotrivă.

Ca un corolar la ceea ce se întâmplă la scară mică, Robert Kagan, prezentând o imagine macro a naţiunilor, în cartea sa, The return of history and the end of dreams, atrage atenţia că anii 1989 au reîntors lumea la sfârşitul de secol XIX, în care starea conflictuală este un aspect esenţial al aşezării naţiunilor. După Robert Kagan pacea şi noua ordine planetară a fost doar un vis.

„But that was a mirage. The world has not been transformed. In most places, the nation-states remain as strong as ever, and the nationalist ambitions, the passions, and the competition among nations that have shaped story.“

Robert Kagan vorbeşte, în principal despre naţiuni, dar nu uită să amintească, în paginile cărţii sale, şi grupurile mai mici, aşa cum sunt cele etnice şi atmosfera „competiţională“ pe care o dezvoltă acestea pentru a controla şi a se impune, sursă continuă de tensiuni.

Indiferent de atitudinea faţă de problemele etnice din România şi nu numai, politicienii şi cât mai mulţi oameni ar trebui să lectureze această carte pentru o mai bună perspectivă asupra fenomenului relaţiilor dintre etnii. Altfel, starea relaţiilor dintre aceste grupuri şi nu doar naţiuni poate să repete sau chiar să producă conflicte mult mai distrugătoare decât cele din sfârşitul de secol XIX şi începutul de secol de XX.