Proclamaţia de la Timişoara la 20 de ani: puterea era pe masă, dar noi nu am găsit-o

Societatea Timişoara a sărbătorit, marţi, 9 februarie, la sediul GDS, în cadrul unei dezbateri publice, 20 de ani de la Proclamaţia de la Timişoara. Tot cu această ocazie GDS a premiat Societatea Timişoara pentru activitatea depusă în vederea democratizării României.

În cadrul dezbaterii, pe lângă multele luări de cuvânt, mi-a plăcut în mod special aceea a lui Viorel Oancea de la Societatea Timişoara, nu pentru întregul ei conţinut, ci pentru două fraze care prezintă o radiografie extrem de incisivă a momentului revoluţiei, dar şi a cauzei care a făcut ca societatea românească de după revoluţie, în cei 20 de ani care au urmat, să nu facă prea multe.

Este bine ştiut că mulţi dintre cei care au făcut parte din mişcarea revoluţionară au pactizat sau au ajuns să renunţe să mai lupte, orientându-se spre alte preocupări, adesea intrând în grupări politice care nu au făcut decât să pună piedici democratizării României. Dar cel mai important factor al lentorii sau întârzierii democratizării, modernizării României este cel al lipsei de coeziune între grupurile societăţii civile sau lipsa de implicare reală, fapt ce a dus la o eficienţă prea mică sau uneori ignorată a acestor grupuri.

Cu siguranţă că, dacă ar fi existat coeziune şi mai multă coerenţă în cadrul societăţii civile, demersurile Societăţii Timişoara sau punctele din Proclamaţie ar fi fost mai mult aplicate.

Iată cele două fraze rostite de Viorel Oancea, în contextul dezbaterii:

„Toţi am sperat ca de a doua zi să fie altceva, dar fără implicarea noastră. Din păcate, eram grupuri prea mici pentru ca să facem schimbări aşa de mari.“

şi

„Atunci, în decembrie 1989, puterea era pe masă, dar noi nu am găsit-o.“

În consecinţă, puterea a căzut tot în mâna comuniştilor care au încercat şi încearcă cât mai mult realizarea deplină a modernizării României. Dar nici prima frază nu trebuie ignorată: lipsa de angajare şi de coeziune a societăţii civile.

Acest moment aniversar al Proclamaţiei de la Timişoara ar trebui să fie, pentru societatea civilă, pentru membrii ei în parte, un moment de analiză şi de reevaluare.