De acum, altfel decât până acum

Un refren care se poate adăuga la cam tot ce s-a întâmplat în ultima perioadă şi s-a programat. De la politică, până la cele mai puţin importante sectoare de viaţă. Şi ar fi greu ca cineva să aducă contraargumente. Şi parcă ar dori să nu piardă trenul – după ce politicienii, economiştii, media, sociologii, toate tagmele şi netagmele umane au cântat acest refren –, şi spaţiul personal sau nu al blogurilor a intrat pe acelaşi făgaş.

Doar în ultimele trei zile, am găsit zeci de posturi pe la fel de multe bloguri, unde autorii sau administratorii blogurilor, copiind la nesfâşit aceeaşi caricatură cu marele dramaturg englez (nici nu mai are rost să îi rostesc numele), arată că au depăşit dilema, devenită din to be, or not to be în to blogg, or not to blogg şi declară că de acum se vor apuca serios de treabă. Păcat de dramaturg. E ceva asemănător cu hotărârile pe care le tot luam în adolescenţă, de genul să fiu mereu original când completez în albumele colegilor şi să nu reproduc de pe nu ştiu care alte albume texte de genul O petală de bujor/astăzi mi-a fost tare dor….

Nimic rău în asta, dar parcă prea cunoscut. Salut declaraţia, dar să nu se copie năravul celor amintiţi înaintea bloggerilor, care, s-a văzut, nu au făcut decât o gargară şi nimic de genul rezolvării dilemei.

Şi aşa scriind despre blogeri şi toţi cei cu epocale hotărâri, mi-am amintit de câinele în veşnică dilemă, poveste cu care ne tot explica bunicul cam cum stăm noi cu promisiunile de a-l ajuta ăe viitor la mărunţişuri.

Iarna, îngheţând de frig, câinele şi-a luat o hotărâre, serioasă de astă dată, că, atunci când se va încălzi, îşi va clădi o casă călduroasă, ca să nu mai sufere de frig iarna ce va urma. Venind primăvara, ploile l-au făcut să reflecte şi să decidă că nu se poate construi pe aşa vreme, căci era prea preocupat să-şi scuture blana de apă. Iar asta îi lua mult prea mult timp ca să se mai poată gândi la proiect şi materiale. Şi, pe neaşteptate, se trezi în căldura verii. Cu limba scoasă, aciuat la o umbră deasă, cugeta câinele nostru că pe aşa căldură ce-i mai trebuie casă. Şi sosită iarna, aduse cu ea o nouă hotărâre, urmată de o primavară, de o vară…