Notorietate şi atât? Cerinţa pentru un candidat politic?

Notorietate, notorietate! Evident că este necesară atunci când se pune problema pentru un partid să se propună un candidat pentru o funcţie sau un post politic. Căci altfel şansele ca să iasă câştigător propriul candidat în faţa adversarului sunt mici sau nule. Dar întrebarea care se pune este ce fel de notorietate este necesară.

Pe cât se vede însă, această întrebare nu prea o pun partidele. Şi aşa, ne-am trezit cu candidaţi veniţi de pe paginile tabloidelor, din lumea interlopă, manelişti cu ştaif, persoane din tot felul de medii care mai de care mai ciudate, asta dacă nu chiar eroi de telenovele. Însă toate aceste personaje au un singur lucru în comun: notorietate.

În lupta pentru a căştiga, partidele nu mai ţin cont de nimic, decât de acest principiu. Şi iată-ne în faţa unui nou anunţ electoral: colegiul 19 din Bucureşti are drept candidat din partea PDL pe Teo Trandafir. Nu este o problemă, dacă ne uităm cine sunt contracandidaţii, dar sigur este o problemă incapacitatea sau lipsa de resurse umane cu alt fel de notorietate în sânul partidelor.

Dar pentru că ştiu ei ce ştiu, propun oameni pe care îi ştie orice privitor de telenovele sau de emisiuni de subcultură şi orice cititor de ziare mai mult colorate decât scrise, care pendulează la limita dintre erotism vulgar şi pornografie animalică.

Dincolo de asta, cert este faptul că notorietatea este o problemă. Nivelul populaţiei impune notorii ei… Iar partidele nu riscă să nu ţină cont de asta. În rest, cei care preferă alte notorietăţi, după alte criterii, sunt din nou lăsaţi la o parte. Sunt prea puţini sau prea dezamăgiţi ca să mai iasă la vot? Căci în ceea ce priveşte sacoşa electorală, aceştia din urmă nu pun botul…

Nu pentru că am avea ceva cu Teo Trandafir. S-ar putea să facă ceea ce şi promite. Chestii sociale zice ea, dar dacă succesul ei politic va avea aceeaşi caracteristică ca şi cel de vedetă TV, atunci ne vom trezi cu Teo alături de personaje care nu fac decât să atragă atenţia, fie şi în lehamite sau doar în lipsă de altceva.