Prima pagină > Carte şi lectură > Afirmarea unei etnii se face totdeauna în faţa unei alte etnii – sfârşitul unui vis

Afirmarea unei etnii se face totdeauna în faţa unei alte etnii – sfârşitul unui vis

Varii evenimente scot la iveală dorinţa de afirmare a unei etnii, dar se uită că aceasta se face în faţa şi în raport cu o altă etnie sau mai multe. Iar lucrul acesta nu este decât sursă de tensiuni.

În 1989, atât în România şi în întregul Gulag comunist, cât şi Occident toată lumea vorbea şi visa la o lume care şi-a găsit echilibrul după căderea Cortinei de Fier. Dar mai toţi au uitat că Războiul Rece nu a făcut decât să amorţească multiple alte conflicte, care au răbufnit violent alimentate de lideri de ocazie sau naţionalişti de extremă, indiferent din ce parte veneau.

Episoade de acest gen au avut loc şi au în continuare în Europa ca şi în întreaga lume, de cele mai multe ori cu efecte foarte triste. Asta pentru că se uită că dacă o afirmare nu se poate face neutral, ci ea se raportează mereu la un altul. De aici şi pericolul pe care îl reprezintă mişcările noilor organizaţii de extremă dreaptă.

Evenimentele de la Tg. Mureş sunt un episod pe care l-a trăit România şi în care au fost implicaţi oameni fără a avea măcar un scop bine definit. Singurul liant a fost, de cele mai multe ori, un discurs incendiar sau puternic emoţional, care a dus la reacţii la fel de puţin gândite, reacţii care au afectat toate părţile angajate în conflict, deopotrivă.

Ca un corolar la ceea ce se întâmplă la scară mică, Robert Kagan, prezentând o imagine macro a naţiunilor, în cartea sa, The return of history and the end of dreams, atrage atenţia că anii 1989 au reîntors lumea la sfârşitul de secol XIX, în care starea conflictuală este un aspect esenţial al aşezării naţiunilor. După Robert Kagan pacea şi noua ordine planetară a fost doar un vis.

But that was a mirage. The world has not been transformed. In most places, the nation-states remain as strong as ever, and the nationalist ambitions, the passions, and the competition among nations that have shaped story.

Robert Kagan vorbeşte, în principal despre naţiuni, dar nu uită să amintească, în paginile cărţii sale, şi grupurile mai mici, aşa cum sunt cele etnice şi atmosfera „competiţională“ pe care o dezvoltă acestea pentru a controla şi a se impune, sursă continuă de tensiuni.

Indiferent de atitudinea faţă de problemele etnice din România şi nu numai, politicienii şi cât mai mulţi oameni ar trebui să lectureze această carte pentru o mai bună perspectivă asupra fenomenului relaţiilor dintre etnii. Altfel, starea relaţiilor dintre aceste grupuri şi nu doar naţiuni poate să repete sau chiar să producă conflicte mult mai distrugătoare decât cele din sfârşitul de secol XIX şi începutul de secol de XX.

  1. 15/03/2010 la 19:21

    Oare de ce se mai face zarva pe tema,ca oricum(si asta dinainte de 1989)in Secuime se vorbeste numai maghiara?
    o fi putin deranjanta atitudinea concetatenilor maghiari fata de limba romana,dar,in final e si raul lor:nu toti isi pot gasi de lucru,la un moment dat,in judetele unde sunt majoritari,sau in Ungaria,deci nestiind limba romana,cam greu sa se poata angaja in restul tarii.
    Unicul meu amendament la relatia asta inter-etnica ar fi ca noi,majoritarii,suntem intotdeauna in defensiva in acest dialog.
    -Si nu vreau sa spun ca trebuie sa fim violenti,Doamne-fereste!Ma refer doar la argumente intr-o discutie despre noi si ei.-
    O fi bine,o fi rau?

  2. 16/03/2010 la 08:42

    Mai degrabă este vorba de o debilitate în dialog şi în înţelegerea situaţiei per ansamblu, decât o zarvă prea mare. Or, asta e ceva care nu crează decât tensiuni, fie chiar şi în anumite momente. Cei de acolo nu înţeleg izolarea la care duce o astfel de atitudine, iar majoritarii nu realizează că realitatea obligă la circulaţie şi comunicare. O atitudine combativă nu serveşte nimănui decât celor care stau în spatele acestor acţiuni.
    Privind la imaginile de la manifestaţiile de ieri, atât din partea extremistilor din secuime, cât şi din partea celor care manifestau împotrivă, privind feţele lor congestionate „de avânt de emancipaţie”, mă întrebam dacă oamenii aceştia realizează ce fac şi dacă sunt conştienţi cu adevărat.
    E frumos să ai emoţii de identitate şi să le arăţi, căci e normal aşa, dar întrebarea se pune atunci când acestea devin distructive în ambele sensuri, alimentând stări care greu pot fi anticipate şi înţelese în consecinţele lor.
    Aceşti oameni ar trebui puţi faţă în faţă, într-un cadru obişnuit şi să se verifice argumentaţia lor. Uşor se va dovedi că mai degrabă este vorba de „lozinci” sau „drepturi” pe care le dictează alţii.
    Dar asta nu înseamnă că nu pot fi la fel de distructive. Stârnirea eomoţiilor mulţimii a fost din totdeauna instrumentul folosit de lideri pentru a-şi atinge scopul. Nu ar strica ca mulţimea secolului XXI să fie mai cerebrală.

  3. 20/04/2010 la 23:57

    Foarte bine spus. Am sa caut cartea lui Kagan. Discursul dreptei autohtone, chiar a celei intelectuale si moderate, nu e suficient de critic fata de extremismul nationalist. Problema nu e nici pe departe rezolvata sau depasita in Romania. Iar a da vina pe politicieni, spunand ca de fapt omul de rand e numai miere si bunavointa, e cu siguranta o iluzie. Politicienii extremisti nu ar fi unde sunt daca nu ar avea sustinerea populara. Nu vad decat o solutie: abandonarea obsesiei de tip ‘ce suntem noi in istorie?’, ‘ce inseamna sa fi roman?’ etc, si insistenta pe un discurs universalist, cu accent pe drepturile omului, valoarea multiculturalismului etc. Cred ca e asa de simplu.

  1. No trackbacks yet.

Lasă un comentariu